Ultimele Noutăţi - Calvaria - Satu Mare
|
2012 - 2013 ANUL MISIUNII În Dieceza de Satu Mare
Când vorbim despre misiune, toată lumea se gândeşte la Africa, America de Sud sau ţările din orientul îndepărtat al Asiei, unde misionarii (preoţi, călugări, călugăriţe şi laici) se străduiesc să-L facă celor de acolo cunoscut pe Isus împreună cu învăţătura Sa, iar cei care Îl acceptă sunt botezaţi. Într-adevăr, acesta este înţelesul tradiţional al misiunii. Dar în 1985, Fericitul papă Ioan Paul al II-lea a anunţat noua evanghelizare a Europei, pentru că a văzut că „vechiul continent”, considerat creştin, este un teritoriu de apostolat.
Actualul nostru Sfânt Părinte, Benedict al XVI-lea, scrie despre misiunea în sens tradiţional, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor din acest an: „Această misiune nu şi-a pierdut urgenţa. Dimpotrivă, « misiunea lui Cristos răscumpărătorul, încredinţată Bisericii, este încă destul de departe de împlinirea sa… O privire de ansamblu îndreptată spre omenire demonstrează că această misiune este încă la începuturi şi că trebuie să ne angajăm cu toate forţele în slujirea ei » (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Redemptoris missio, 1). Nu putem rămâne liniştiţi la gândul că, după două mii de ani, există încă popoare care nu-l cunosc pe Cristos şi încă n-au ascultat Mesajul său de mântuire.”
Apoi papa Benedict continuă astfel: „Nu numai atât; dar se lărgeşte ceata celor care, deşi au primit vestirea Evangheliei, au uitat-o şi au abandonat-o, nu se mai recunosc în Biserică; şi multe locuri, chiar în societăţi în mod tradiţional creştine, sunt astăzi refractare ca să se deschidă la cuvântul credinţei. Este în desfăşurare o schimbare culturală, alimentată şi de globalizare, de mişcări de gândire şi de relativismul dominant, o schimbare care duce la o mentalitate şi la un stil de viaţă care fac abstracţie de Mesajul evanghelic, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, şi care preamăresc căutarea bunăstării, a câştigului facil, a carierei şi a succesului ca scop al vieţii, chiar şi în dauna valorilor morale.”
Am făcut aceste citări doar ca să clarific, prin cuvintele Sfântului Părinte, faptul că trebuie să facem deosebire între aşa-numita misiune exterioară şi misiunea interioară. Misiunea exterioară are loc atunci când se doreşte vestirea evangheliei oamenilor care nu-L cunosc pe Isus. Iar misiunea interioară este aceea când se doreşte întoarcerea la credinţă şi viaţa creştină a oamenilor deja botezaţi. Amândouă sunt la fel de importante şi actuale. Şi amândouă ne privesc şi pe noi, nu doar pe misionari; mai mult, să recunoaştem, că misiunea interioară este necesară şi în cazul nostru.
Din punct de vedere practic, misiunea ne pune în faţă trei teme. Prima noastră temă este noua evanghelizare. Fericitul papă Ioan Paul al II-lea a subliniat de multe ori în ultimii 20 de ani de viaţă că trebuie să facem din nou cunoscută Evanghelia popoarelor Europei. Orice om botezat (atât cei care merg la biserică cât şi cei care nu merg) trebuie să recunoască şi să accepte că evanghelia lui Cristos i se adresează lui, şi ceea ce Isus îi transmite prin evanghelie trebuie să fie principiul călăuzitor al vieţii sale. Până ce nu ne conformăm şi nu acceptăm acest lucru, putem să tot mergem în mod regulat la biserică, să ne rugăm în fiecare zi, căci evanghelia şi Isus însuşi nu vor fi niciodată în inimile noastre, cu alte cuvinte vom fi creştini de faţadă. Acest lucru nu-l putem lăsa să se întâmple. Adică acceptarea serioasă a evangheliei nu suportă amânare. Nu putem reprograma „pe altă dată”. Nu alta dată, ci acum, mai precis întotdeauna!
A doua temă misionară este viaţa în comunitate. Noi toţi suntem copiii lui Dumnezeu, dar nu separat, ci împreună. Am putea spune şi aşa, că noi toţi aparţinem familiei lui Dumnezeu, aşa cum spunem că suntem fraţi în Cristos. Doar comunitatea solidară are o atracţie misionară, are puterea de a antrena. Dacă omul se necăjeşte de unul singur, cu siguranţă că astfel nu-i va atrage pe alţii, ca să i se alăture. Dar dacă există o lume fericită, bine dispusă, unde există înţelegere şi întrajutorare, acolo se trezeşte mai uşor în cei rămaşi pe dinafară dorinţa de alăturare. Aşadar, dacă formăm comunităţi animate de o atmosferă familială în interiorul parohiilor noastre, vom face misionarism. Acest misionarism nu se face la Roma, nici la Satu Mare la Episcopie, ci aici, în propriile noastre parohii.
În al treilea rând, fiecare creştin trebuie să arate şi individual, că aparţine cu drag bisericii lui Cristos şi acesta este pentru el un lucru important. Dacă la un credincios se va vedea cât de importantă este credinţa şi că se simte bine în sânul Bisericii, atunci se vor gândi şi alţii că acest lucru ar fi bun şi important şi pentru ei. Până şi în activitatea comercială se recunoaşte acel principiu psihologic potrivit căruia un bun având un preţ scăzut, nu numai că nu va fi apreciat de cumpărători ci, dimpotrivă, aceştia îl vor achiziţiona cu teamă, considerând că nu este o marfă trainică, de încredere. În mod corespunzător, este important – pentru autoevaluarea mea şi din punct de vedere misionar – să mărturisesc şi să arăt că aparţin de Biserica lui Cristos, că aceasta este valoarea în care cred şi mă bucur de ea.
Aşadar, dragi fraţi şi surori, Anul Misiunii care începe astăzi ne invită să lăsăm Evanghelia să trăiască în inimile noastre acum şi totdeauna. În al doilea rând, să trăim frăţeşte ca o comunitate familială, fericită aici, în propriile noastre parohii. În al treilea rând, să apreciem şi să arătăm că pentru noi este importantă credinţa, ne bucurăm că îi aparţinem lui Cristos şi asta este pentru noi valoarea cea mai mare. AMIN.
|
|
|
|
|
