Articole - Calvaria - Satu Mare
|
A rămas fidel credinţei sale
Lucrarea domnului Dr. Bura László, prezentată la simpozionul „Episcopul Ioan Scheffler - Fidelitate şi Jertfă".
Cartea intitulată: A trăit între noi - episcopul martir al Sătmarului am publicat-o în anul 2004. Motivul pentru care am hotărât elaborarea acestei cărţi se întemeiează pe un domeniu de activitate din deceniul premergător, şi anume de adunarea tuturor documentelor referitoare la episcopul martir al diecezei de Satu Mare, Scheffler Ioan. M-am achitat de această muncă la cererea episcopului răposat, Reizer Paul, care a solicitat întocmirea documentaţiei amintite, fiindu-i necesar la completarea dosarului solicitat de procedura de beatificare a episcopului Scheffler, decedat în anul 1952 în înschisoarea din Jilava.
Congregaţia pentru Cauzele de Sfinţire din Roma prevede ca instituţia (biserica locală) care înaintează cererea, pe lângă motivele formulate şi pe lângă procesele verbale de audierea martorilor să înainteze şi mai multe documente şi studii. În primul rând este necesar să se adună toate documentele referitoare la persoana a cărei canonizare se solicită, documente din arhive, publicaţiile lui (cărţi, studii, articole, etc), scrisorile scrise de el sau către el, publicaţiile din presă referitoare la persoana şi activitatea lui, deasemenea publicaţiile rămase inedite.
În baza documentelor se întocmeşte o aşa numită „biografie critică", care se deosebeşte de biografiile critice cunoscute în literaratură sub această denumire, în sensul că aceasta în mod practic este trecerea în revistă cronologică a vieţii şi activităţii numitului, de la data naşterii şi până la data decesului, şi în aşa fel ca fiecare moment amintit să fie atestat prin documente oficiale, respectiv obţinute din doumentaţia culeasă.
Având la bază această biografie documentată, experţii istorici numiţi în instanţa diecezeană, studiază şi evaluează formarea personalităţii persoanei, trec în revistă rezultatele obţinute în toate domeniile de activitate în care persoana investigată a lucrat în timpul vieţii lui.
Totodată apreciază şi modul, cum se încadrează persoana şi activitatea ei în viaţa socială din perioada respectivă, în viaţa bisericii, respectiv în viaţa intelectuală - ştinţifică - spirituală a epocii. În cazul episcopului Scheffler Ioan această perioadă era între anii 1887 şi 1952.
În urma documentării cu o durată de aproape de un deceniu, respectiv în urma cunoaşterii detailate a vieţii şi activităţii lui, a modului de viaţă, a concepţiei şi convingerii sale, respectiv a atitudinii lui faţă de oameni, fără deosebire de naţionalitate şi de religie, totodată de părerea lui referitoare la curentele ideologice ale epocii, am considerat că merită ca toate acestea să fie cunoscute şi de contemporanii noştri, fiindcă exemplul lui ne prezintă multe principii şi metode de urmat chiar şi în zilele noastre. Deci, am considerat oportun ca prin prezentarea şi reliefarea anilor lui de studiu, ale activităţii de profesor, educator, om de ştiinţă, jurist, om credincios într-o perioadă foarte apropiată de noi, să trezim interesul oamenilor de azi de a-l cunoşte mai bine şi de a înţelege rolul pe care l-a avut în Biserică şi în societate.
Cu totul că în cursul celor şase decenii trecute de la decesul lui, viaţa omenească, deasemenea şi viaţa societăţii s-au schimbat mult, comparând cele două epoci, recunoaştem multe elemente şi situaţii asemănătoare, care ne oferă posibilitatea să ne confruntăm cu ele în aşa fel cu s-a manifestat şi el.
Copilul născut într-o familie de zilier agricol nu s-a speriat de munca grea, în cursul vacanţelor a lucrat şi el la construirea canalului şi al digului Crasna; ca elev de liceu s-a pregătit foarte conştient, pregătind la eventualele cursuri postliceale a învăţat limbi străine, a învăţat stenografia să-i fie de folos la notarea cursurilor; ca să ajute colegii de clasă, în clasa a 7-a de liceu a întocmit o gramatică (sintaxă) latină.
Ca profesor s-a străduit la o muncă de calitate, a dat explicaţii clare, accesibile; totodată şi a fixat ca scop să lucreze în aşa fel, ca elevii să-şi simtă că le iubeşte. Constatând că nu au manuale corespunzătoare (din religie) a scris manuale pentru toate clasele liceale. Aceste erau republicate de mai multe ori, şi ceea ce este de menţionat, cu ocazia republicării a folosit de obiecţiunile cerute şi primite ale colegilor, deasemenea în ediţiile noi a inclus şi elementele noi ale ştiinţelor de specialitate.
Multe documente atestă, că în toate etapele ale vieţii lui s-a simţit foarte apropiat de oamenii simpli, ca student în Italia, apoi ca paroh sau profesor. A ajutat pe cei prigoniţi pentru originea lor etnică sau religioasă. A intervenit la minister pentru aprobarea unei şcoli medii pentru evrei, a intervenit pentru cei luaţi cu forţă în armata germană, deasemenea pentru cei deportaţi în lagări de muncă în Uniunea Sovietică.
Era cu vederi largi în privinţa curentelor ideologice - fascismul italian, hitlerismul, ideologia comunistă (sovietică), şi oricărui şovinism - , nu s-a afiliat la nici-unul.
Avea o concepţie clară şi în privinţa legăturii dintre biserică şi stat, ceea-ce a formulat şi la înfiinţarea primei republici în anul 1918, trecând în revistă epoca secolelor anterioare, deasemenea şi în articolele scrise la sfârşitul anilor 1920, în perioada premergătoare încheierii convenţiei încheiate între statul român şi statul Vatican.
A preconizat confruntarea cu realitatea istorică ca o atitudine indispensabilă, menţionând că ar fi timpul să acceptăm cutremurile istoriei ca şi permisiunile lui Dumnezeu, care sunt semnalizatori de direcţie, şi să construim biserica Dumnezeului în cadrul nou, format de istorie. „Verbum Dei non est alligatum", spunea, adică evanghelia nu este legată de o formă de existenţă determinată.
Astăzi deja sunt bine cunoscute tendinţele puterii comuniste internaţionale prin care a încercat să distrugă bisericile din lagărul sovietic. Organele de partid şi de stat şi în România au făcut demersurile prevăzute de Moscova, şi în mod treptat au procedat la restrângerea activităţilor bisericeşti, apoi la subjugarea lor. O etapă a acestei politici a format legea cultelor din 1948, urmată de arestarea conducătorilor bisericii greco catolice, apoi romano catolice. În această perioadă s-a început ademenirea episcopul Scheffler Ioan. În urma reorganizării teritoriale ale bisericilor din ţară, prevăzută de legea cultelor a fost suspendat din funcţie.
Demersurile indicate de Moscova prevedeau biserici subordonate de stat, în cazul bisericii romano-catolice o biserică independentă de papa din Roma. Episcopului Scheffler Ioan i s-a propus să se alăture la aşa numită „mişcarea de pace" pornită la Târgu Mureş, şi i-au oferit să accepte funcţia de episcop de Alba Iulia, în locul episcopului Márton Áron, arestat. El a refuzat propunerea, prin urmare a început martiriul lui. A fost internată la clauzura franciscanilor de la Baia Criş, unde din nou l-au încercat, fără succes. Astfel au dipsus de arestarea lui. Acuzaţiile formulate de organele de cercetare erau cele obişnuite la astfel de procese. În fond aveau ca scop determinarea lui ca să accepte funcţia oferită. La ministerul de interne îl încercau să-l convingă mai multe persoane de conducere, ministru, secretar al comitetului central de partid.
Episcopul Scheffler Ioan a rămas fidel credinţei sale, a rămas fidel papei de la Roma, nu s-a lăsat să fie corupt de autorităţi. Şi-a asumat conştient toate suferinţele spirituale şi epuizarea fizică, cu totul că ştia: aceste vor aduce moartea.
Carierea lui - începând cu anii de studiu, apoi ca profesor, om de ştiinţă, şi în sfârşit episcop - ne transmite un mesaj şi pentru noi, oamenilor din secolul al 21-lea, indiferent de profesiunea şi calitatea, mai tânăr sau mai vârstnic, cleric sau laic.
Acest mesaj ne îndeamnă să ne străduim continuu pentru a forma şi a realiza o atitudine şi o formă de viaţă care se potriveşte cât mai mult cu intenţiile Creatorului, să -şi îndeplinim datorile noastre, atât pentru cei mai apropiaţi de noi, cât şi pentru comunitate, şi să fim de folosul societăţii, şi să nu uităm porunca principală: cea a dragostei faţă de semenii noştri. |
|
|
|
|
