|
PROGRAME DIECEZANE ŞI REGIONALE
În data de 24 ianuarie a.c., preoţii şi persoanele consacrate implicate în pastoraţia de limbă română, s-au întâlnit – la invitaţia părinţilor franciscani – în oraşul Negreşti Oaş, cu scopul de a stabili liniile principale ale programelor liturgice şi pastorale la nivel diecezan şi regional organizate pe teritoriul diecezei de Satu Mare.
Cei prezenţi au discutat atât despre pastoraţia copiilor şi a tinerilor cât şi despre pastoraţia adulţilor. În cele ce urmează, vă prezentăm programele propuse pentru anul pastoral 2012.
PROGRAME LITURGICE ŞI PASTORALE PENTRU COPII ŞI TINERI
- Pentru data de 31 martie (sâmbăta de dinaintea Duminicii Floriilor care este şi Ziua Mondială a Tinerilor) s-a propus celebrarea Căii Sfintei Cruci în diferite regiuni ale diecezei, tinerii unindu-se astfel în rugăciune şi în comemorarea suferinţei Domnului.
Zona Satu Mare – Ţara Oaşului celebrează Calea Sfintei Cruci în curtea Bisericii Calvaria la ora 15.00.
Parohiile din Baia Mare celebrează în aceeaşi zi, organizaţi şi conduşi de părinţii franciscani.
Protopopiatul Sighet va celebra şi el în aceeaşi zi Calea Sfintei Cruci.
- Întâlnirea Diecezană a Tinerilor va fi organizată în Baia Mare în data de 23 iunie, prima sâmbătă de vacanţă a copiilor şi tinerilor. Tema întâlnirii va fi propusă de tinerii parohiilor organizatoare, menţinând o colaborare intensă cu Biroul diecezan pentru pastoraţia tinerilor.
- Putem spune că a devenit un obicei ca ministranţii din dieceză (aproximativ 10 parohii) să se întâlnească în timpul verii în cadrul aşa numitului Campus al Ministranţilor organizat în Ardud Vii, Casa Helga Winter. Moderator al capusului din acest an (2-6 iulie) va fi Sr. Maria Benchea NDS. Sunt aşteptaţi cei mai activi 5 ministranţi din fiecare parohie, indiferent de vârstă.
- Este o mare bucurie pentru credincioşii din Satu Mare prezenţa celor 5 iezuiţi în Casa Sfânta Ana, preoţi şi fraţi care activează în cadrul comunităţilor catolice de ambele rituri. Datorită lor întâlnirile Magis organizate în Cluj Napoca au devenit un program atractiv pentru mulţi tineri. Şi în acest an sunt aşteptaţi tinerii interesaţi de spiritualitatea ignaţiană. Coordonatorii acestui program vor fi părinţii iezuiţi sătmăreni.
- La sfânta Liturghie de încheiere a INTC Baia Mare, din 26 iulie 2009, a fost făcut cunoscut faptul că Dieceza de Iaşi va fi gazda următoarei ediţii a INTC, a XII-a, care va avea loc în Iaşi în perioada 25-29 iulie 2012. Grupul din dieceza de Satu Mare va fi organizat de Gabriela Bonto, responsabila Biroului diecezan pentru tineri, Sr. Maria Benchea NDS, Pr. Ştefan Lăcătuşu OFM.
- Alegerea vocaţiei în viaţa tinerilor este şi trebuie să fie o prioritate. Dorinţa noastră este ca această alegere să fie în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, făcută în linişte şi rugăciune. Exerciţiile spirituale pentru tineri, organizate în Ardud Vii, Casa Helga Winter în perioada 6-10 august şi moderate de Sr. Hanni Rolfes şi Anna Dieckmann, doresc să vină în întâmpinarea şi în ajutorul acestei decizii importante în viaţa tinerilor. Sunt aşteptaţi cu mult drag toţi cei interesaţi de acest program.
- La Întâlnirea Internaţională a Tineretului organizată la sfârşit de an de membrii comunităţii Taize în oraşul Berlin au participat şi tinerii din dieceza noastră, îndrumaţi de iezuiţii din Satu Mare. Dorim ca şi la sfârşitul acestui an să organizăm un grup de tineri care să participe la acest pelerinaj al speranţei, pelerinaj care va fi organizat în Cetatea Eternă. Înscrierile se vor face spre sfârşitul semestrului 2 al acestui an.
PROGRAME LITURGICE ŞI PASTORALE PENTRU ADULŢI
„Anul Misiunii care începe în prima duminică a Adventului ne invită să lăsăm Evanghelia să trăiască în inimile noastre acum şi totdeauna. În al doilea rând, să trăim frăţeşte ca o comunitate familială, fericită aici, în propriile noastre parohii. În al treilea rând, să apreciem şi să arătăm că pentru noi este importantă credinţa, ne bucurăm că îi aparţinem lui Cristos şi asta este pentru noi valoarea cea mai mare” – sunt cuvintele păstorului nostru, Ps. Eugen Schonberger, spuse cu ocazia deschiderii Anului Misiunii.
„Împreună la drum” este mottoul anilor 2012-2013, cei doi ani dedicaţi misiunii interioare (întoarcerea la credinţă şi viaţa creştină a oamenilor deja botezaţi) şi celei exterioare (vestirea evangheliei oamenilor care nu-L cunosc pe Isus).
- Este foarte important ca la baza misiunii să fie rugăciunea. Timpul Postului Mare este un timp propice al convertirii, postului, rugăciunii şi a faptelor de milostenie. De aceea propunerea noastră concretă (deja înfăptuită cu succes în unele parohii) porneşte dintr-un frumos obicei al pelerinilor, care, deja la pornire, extrag numele unui tovarăs de drum se roagă pentru el, devenindu-i înger păzitor. Acest „joc al îngerilor păzitori” îl propunem pentru toate comunităţile: pe un bileţel este scris numele unei familii (fără alte amănunte; de ex. Fam. Popescu). Este bine ca toate familiile din evidenţa parohiei să aibă câte un bileţel. În prima duminică a Postului Mare, după Sf. Liturghie, la ieşirea din biserică, credincioşii extrag câte un bileţel, urmând ca în tot timpul Postului Mare să zică o rugăciune (Tatăl nostru) pentru familia a cărei nume l-a extras. Astfel parohia devine o comunitate de rugăciune, o comunitate a cărei membrii se oferă reciproc lui Dumnezeu. Ba mai mult, experienţa arată că „îngerul păzitor) se interesează – la început mai discret – de familia a cărei nume l-a extras şi în timp ajung să se şi cunoască.
Prima organizare a acestui „joc” este mai grea. Pe parcurs lucrurile devin mult mai simple iar harul rugăciunii de care beneficiază comunitatea nu se poate măsura. Succes.
- Care este misiunea laicului în biserică? Care sunt căile şi mijloacele de sfinţire a poporului lui Dumnezeu? Trăim într-o lume care se schimbă repede, multe „metode pastorale” par învechite şi de multe ori se caută altele noi. Invitaţia noastră pentru comunităţile de limba română este de a descoperi – respectiv a redescoperi - mesajul profetic al Conciliului Vatican II, orizontul – de multe ori prea ceţos sau nevăzut - deschis de Magisteriul Bisericii, calea pe care o deschide Biserica persoanelor consacrate şi laicilor. În acest an se împlinesc 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II iar anul curent – în Biserica Universală - a fost declarat An al credinţei.
Vă invităm,deci, la descoperirea şi redescoperirea tezaurului Bisericii, Documentele Conciliului. În data de 19 mai va fi organizată o primă întâlnire a comunităţilor de limbă română în cadrul căreia se va discuta despre documentul Lumen Gentium – Constituţia Dogmatică despre Biserică.
La o primă citire acest program pare un pic „teoretic, ştiinţific”. Scopul nostru concret este de a relua acele întâlniri premergătoare Sinodului Diecezan (2004) care au avut ca şi consecinţă dialogul între comunităţi, o mai bună cunoaştere reciprocă, implicare la toate nivelele şi multă multă bucurie.
- În perioada 29 mai - 3 iunie 2012 va avea loc la Milano cea de-a VII–a Întâlnire Mondială a Familiilor cu tema „Familia: munca şi sărbătoarea”. La această reuniune sunt aşteptate să participe şi familii din dieceza noastră. În acest sens ne-am bucura mult dacă ar fi reprezentată şi parohia noastră la Milano, având în vedere şi faptul că în program este prevăzută o întâlnire cu Sfântul Părinte, care va celebra în ultima zi o Liturghie pentru toate familiile prezente. Cazarea va avea loc la familii din Milano în mod gratuit. Se va plăti transportul, trei mese pe zi şi cardul familial de calătorie şi întrare la diversele evenimente din Milano.
Programul detaliat este următorul:
- Marţi, 29 mai - Deschiderea festivă
- Miercuri, 30 mai până vineri, 1 iunie – Conferinţă internaţională în cadrul temei propuse: expuneri, discuţii în grupuri, rugăciuni, mărturii
- Vineri, 1 iunie – Festivalul familiilor la Teatrul Scala şi Sfânta Liturghie solemnă la Domul din Milano
- Sâmbătă, 2 iunie – Întâlnirea cu Sfântul Părinte
- Duminică, 3 iunie – Sfînta Liturghie prezidată de papa Benedict al XVI-lea pe unul din aeroporturile oraşului, apoi întoarcerea acasă.
Costul aproximativ este de 250 euro/persoană. Doritorii sunt rugaţi să ţină legătura cu dl. Mircea Teodoru, iar pentru detalii vă rog să vă adresaţi d-lui Istvan Lepedus de la Biroul pentru laici din cadrul Episcopiei.
- În data de 17 iunie va fi celebrat Hramul Diecezan. Înainte de liturghiile solemne pontificale ale hramului, timp de 9 zile, în Biserica Calvaria se organizează novena Preasfintei Inimi, timp de pregătire spirituală pentru sărbătorirea demnă a acestei solemnităţi. În acelaşi timp vă invităm la o participare mai intensă la hramurile tuturor bisericilor din dieceza noastră.
- În toamna acestui an – probabil în luna septembrie – vor fi invitaţi la Satu Mare (Biserica Calvaria) membrii tuturor consiliilor parohiale de limbă română. Cu detalii vom reveni la momentul potrivit.
|