Articole - Calvaria - Satu Mare
|
Convertirea lui Bernard Nathanson sau Despre viata dinainte de nastere
In 1968, a fost unul dintre fondatorii
National Abortion Rights Action League
(Liga Naţională de Luptă pentru Dreptul
la Avort). A condus cea mai mare clinică
de intrerupere de sarcini din SUA si recunoaste
infăptuirea a 75.000 de avorturi.
Acum mărturiseste cu imensă durere: „in
acest număr este si copilul meu nenăscut,
pe care l-am omorat cu mainile mele”.
In viaţa lui Nathanson s-a ivit insă
miracolul schimbării chibzuinţei si a inimii.
Din poziţia pe care o deţinea in capul
listei de susţinători ai avortului s-a transformat
in apărătorul vieţii copiilor nenăscuţi. După mulţi ani de pregătire, in anul
1996 a primit botezul in Biserica Catolică.
Casa părintească si scoala
Tatăl său, profesor de medicină, fiu de
emigranţi evrei, incă din anii studenţiei
a refuzat tradiţia ortodoxă a iudaismului.
Nu credea in Dumnezeu, ci numai intr-o
„forţă de sus”. Tatăl a fost cel care a influenţat viaţa si personalitatea lui Bernard,
inoculandu-i ideile sale nihiliste si credinţa. Bernard a crescut intr-o casă in care
doar s-au păstrat obiceiurile si tradiţiile
credinţei iudaice, dar nu au fost practicate.
In plus, tatăl lui Bernard isi ura soţia.
Părinţii l-au trimis pe Bernard la una
din cele mai bune scoli din New York
(Columbia Grammar School), unde invăţau copii din cele mai bogate familii evreiesti.
Bernard, admirator al tatălui său, s-a
indepărtat de asemenea de religie, considerand-
o nefolositoare si „o piatră de
moară” care ingreunează viaţa. Cu toată
necredinţa sa, tatăl il forţa pe Bernard să
meargă de trei ori pe săptămană la scoala
ebraică ortodoxă. A invăţat acolo rugăciunile
ebraice si purta convingerea că religia
iudaică este severă si crudă. „Dumnezeul
copilăriei mele – aminteste mai tarziu
– mă făcea să mă gandesc la o figură bărboasă,
maiestuoasă, posomorată ca Moise
sculptat de Michelangelo. Il văd cum stă
cocosat, meditand asupra destinului meu
cu un moment înainte de a lua
decizia. Asa era Dumnezeul religiei
mele iudaice, puternic si inspăimantător
ca un leu. Ce revelaţie a fost pentru mine
cand, slujind in Forţele Aeriene ale SUA,
din simplă frustrare si plictiseală, am
inceput să frecventez cursurile biblice de
seară! Atunci am descoperit că Dumnezeul
Noului Testament este iubitor, inţelegător,
bland si Atotiertător faţă de oamenii
cu inima evlavioasă.”
Studiile la Facultatea de medicină a prestigioasei
Universităţi McGill le-a inceput
in anul 1945. In timpul cursurilor, in anul
patru de medicină, o deosebită impresie
a făcut asupra lui profesorul de psihiatrie
Karl Stern. Acel minunat profesor, eminent
om de stiinţă, de asemenea era evreu.
Nathanson il adora pe prof. Stern pentru
cursurile sale extraordinar de interesante,
precum si pentru calmul său deosebit. Nu
a realizat atunci că Stern, in 1943, s-a convertit
la catolicism, după mulţi ani de gandire,
analiză si lectură. Procesul convertirii
sale l-a descris in cartea The Pillar of Fire
(Coloana de foc), care a fost publicată in
1951. Nathanson a suferit un adevărat soc,
cand a citit-o pentru prima oară, in 1974.
In mare parte, lectura acestei cărţi a dus
la convertirea sa la catolicism. In ultimul
capitol al cărţii sale, Stern explică fratelui
său, evreu ortodox, de ce a devenit catolic:
Biserica rămane invariabilă in invăţătura sa.
Există numai un adevăr supranatural, la fel
cum există numai un adevăr stiinţific. Ceea
ce pentru perfecţiunea materiei este dreptul
Avansării, pentru problemele spirituale
este dreptul Păstrării. Ţin minte cum ţi-am
arătat candva enciclica papală referitoare
la nazisti. A făcut asupra ta impresie si ai
spus: „Exact ca si cand a fost scrisă in primul
secol”. Tocmai aceasta este important.
Lumea satanică a avortului
In toamna anului 1945, la balul universitar, Bernard a cunoscut o fată de saptesprezece
ani, pe nume Ruth, fermecătoare si nevinovată. S-au indrăgostit de la prima
vedere. Au petrecut impreună tot mai mult
timp, plănuiau căsătoria. Ruth a rămas
insărcinată. Acest fapt a ruinat atmosfera
idilică a celor doi indrăgostiţi. Nu au vrut
acel copil. S-au hotărat să-l indepărteze.
După multe căutări, au reusit să găsească
un doctor care să facă avortul, intr-un
cabinet particular, in taină, pe atunci incă
ilegal. Cand copilul a fost omorat, Bernard
si Ruth s-au purtat ca niste conspiratori
după o crimă rusinoasă, despre care nu este
voie să vorbesti. După ani de zile Bernard
aminteste: „Sunt sigur că – cu toată mina
curajoasă, loialitatea si dragostea ei faţă de
mine – in colţuri melancolice ale gandirii sa
născut intrebarea: „De ce nu s-a căsătorit
cu mine? De ce nu am putut păstra acel
copil? De ce a trebuit să risc viaţa mea si
a copiilor mei viitori pentru confortul lui
si al studiilor? Oare Dumnezeu o să mă
pedepsească pentru ceea ce am făcut si voi
rămane sterilă?”
Pentru Bernard, in acest timp, intrebările
de tip religios nu erau esenţiale. Se maturiza
in el – asa cum singur scrie – caracterul
evreului ateu cu „ceafa tare”. Isi făcea griji
numai pentru sănătatea lui Ruth si capacitatea
ei de a mai naste. In curand, insă, drumurile
lor s-au despărţit. Această experienţă
a devenit pentru Nathanson prima călătorie
in lumea satanică a avortului.
La jumătatea anilor saizeci, Bernard
a terminat stagiul de ginecologie si obstetrică;
se afla in faţa unei cariere strălucitoare.
Lăsase insă in urmă două căsătorii
nereusite, distruse – asa cum astăzi mărturiseste
– prin „egoism, narcisism si nestiinţa iubirii”. In acest timp, a conceput un
copil cu o femeie care il iubea nespus. La
implorat să-i permită să-l poarte si să-l
nască. Nathanson a fost de neinduplecat,
i-a cerut imediat indepărtarea sarcinii,
căci nu-si putea permite să-l intreţină. Ia
propus să se ocupe personal de avortul
copilului lor. Si i-a curmat viaţa in mod
profesional. Nu a avut nici un fel de scrupule,
nici măcar o umbră de indoială, că
procedează rău. In constiinţa sa de doctor
intrerupător de sarcini avea numai satisfacţia muncii bine indeplinite.
Inainte de a efectua avortul, Nathanson,
ca si alţi doctori, nu informa pacientele
despre riscurile întreruperilor de
sarcină. După convertire, singur a scris:
„S-a dovedit că avortul poate fi legat de
cancerul la san, mii de femei au pierdut
fertilitatea din cauza unui avort nereusit,
iar mortalitatea femeilor ce făceau această
intervenţie după săptămana a treisprezecea
este mai mare decat indicatorul de nasteri.
Aroganţa oamenilor ce practică medicina
intotdeauna a fost considerată ca un
supliment strans legat de profesia lor, iar
ingamfarea exagerată a medicilor angajaţi
in avorturi pană in ziua de astăzi nu incetează
să uimească. La fiecare zece mii de
fete asemenea lui Ruth – revine un medic
intrerupător de sarcină: rece, lipsit de constiinţă, fără scrupule, profitand de talentele
sale pentru scopuri josnice murdărind
etica profesiei sale si indrumand – chiar cu
farmec – femeile, cu linistea lor de medici
si linistind cu profesionalism, pentru a se
decide la crimă. Nu intamplător, următorul
pas in această perversiune a stiinţei
medicale are loc acolo unde medicii au
aprobarea de către stat să ajute, in numele
compasiunii! – in acţiunea de sinucidere.
Cum ar fi arătat lumea, dacă vreun
„expert” nesocotit in contul chinurilor, o oră
după crucificarea lui Isus, s-ar fi urcat pe
scară si i-ar fi dat o doză de otravă.
In 1968, dr. Nathanson a devenit unul
dintre fondatorii „National Abortion
Rights Action League” (NARAL), care
trebuia să ducă la legalizarea avortului
in SUA. După legalizarea acestuia in statul
New York, a primit nominalizarea ca
director al celei mai mari clinici de avorturi
din lume. Recunoaste a fi responsabilul
a 75.000 de avorturi. Intr-unul dintre
articole, scris imediat după reintoarcerea
sa la credinţă, intitulat „Mărturiile unui exavortor” (NARAL), Nathanson a descris
tactica pe care au intrebuinţat-o el si
colegii lui de la NARAL pentru a forţa
orice drept de a face avort in SUA si in
lume. Trebuie anunţat faptul că, in anii saizeci,
majoritatea americanilor erau impotriva
avortului. In decurs de 5 ani, datorită
campaniei intense de reclamă, „specialistii”
de la NARAL au convins Tribunalul
Suprem al SUA, iar in anul 1973, s-a dat
decizia de legalizare a avortului, la cerere
si fără constrangeri, pană in luna a 9-a de
sarcină. Cum am reusit aceasta: importantă
este inţelegerea tacticii pe care am folosit-o,
pentru că este in continuare practicată in
ţările din Apus, in eliberarea legii avortului.
Prima cheie a eficacităţii tacticii a fost convingerea mediilor că acceptarea avortului
este semnul liberalismului iluminat. Stiam
că dacă am fi efectuat sondaje de opinie
publică, am fi pierdut cu brio. De aceea,
am fabricat date statistice bazate pe sondaje
fictive. Am informat media că, după
cele mai noi sondaje, 60% dintre americani
susţin avortul. Am susţinut, ca informaţii
veridice, că, urmare a ilegalităţii avortului,
anual mor zece mii de femei, cand adevăratul
lor număr este de 200-250. Am susţinut că in SUA, in decurs de un an, mai mult de 1 milion de femei efectuează avort ilegal, in timp ce in realitate au fost in jur de 100 de mii. Repetarea continuă a unor minciuni mari in mediile publice convinge
ascultătorii. Aceste feluri de acţiuni de propagandă s-au dovedit foarte eficace. Timp
de 5 ani, am reusit să convingem majoritatea
societăţii că trebuie cat mai repede legalizat avortul. Un alt element al tacticii a fost mizarea pe asa-numita carte de joc catolică. Neincetat am defăimat Biserica Catolică si opiniile ei „inapoiate”, arătand inspre prelaţii Bisericii, ca fiind plini de ipocrizie, că se opun avortului, vrand să ingrădească libertatea alegerii. Acest motiv a fost in mod continuu repetat. Am alimentat media cu tot felul de minciuni, ca de exemplu: cu toţii stim că dusmanii intreruperii sarcinii sunt numai duhovnicii, in schimb catolicii laici in marea majoritate sunt pentru legalizarea avortului.
A treia modalitate de a acţiona a fost
veridicitatea acţiunii de propagandă prin
blocarea informaţiilor despre probele stiinţifice care dovedesc că viaţa oamenilor incepe din momentul conceperii. Am constatat că stiinţa nu va putea niciodată să definească acest fapt, pentru că nu depinde de competenţa ei, ci numai de filozofie si teologie. A fost o mare minciună pentru că fitologia (stiinţa despre inceputurile vieţii omenesti) prezintă dovezi că viaţa omului
incepe in momentul conceperii si trebuie să se bucure de aceeasi protecţie de care ne bucurăm si noi. Astăzi, cand mă intorc cu douăzeci si cinci de ani in urmă, plin de aversiune faţă de acel joc printre corpurile femeilor insărcinate si copiii lor ucisi, mă surprinde lipsa completă de criticism faţă de sarcina pe care o aveam, pustietatea completă sufletească si morală care stătea la baza acelei acţiuni de cosmar, convingerea noastră de neclintit despre nivelului
moral inalt al acţiunilor noastre. Si doar ceea ce făceam era pur si simplu ticălos! De ce nu am putut să sesizăm etica mincinoasă si marsava practică a doctorilor, imbinarea acestei avidităţi evidente, lipsite de motivaţia unor simţăminte inalte: prostia fără limite a acţiunii in sine si tampenia oamenilor care participau la aceasta; toate indicaţiile etice din acest act imoral!
In anul 1973, Nathanson a devenit seful secţiei de obstetrică la spitalul Sf. Luca din New York. Pentru prima oară s-a instalat acolo un tomograf, cea mai modernă aparatură din acele timpuri,
datorită căreia se putea urmări si cerceta
fetusul in pantecele mamei. Ultrasonograful a deschis in faţa lui Nathanson o nouă lume. Acesta aminteste: prima oară am putut să vedem cu adevărat fetusul uman, să-l măsurăm, să-l observăm, să-l privim, să fim lega!i de el si să-l iubim. Imaginile fetusului văzute la USG fac o puternică impresie asupra privitorului. După
introducerea ultrasonografului a avut loc
schimbarea radicală a lui Nathanson faţă de embrionul uman. Datorită USG am putut să ne convingem că fetusul este un organism ce funcţionează normal, dar si să efectuăm măsurarea funcţiilor lui vitale, să-l cantărim si să definim varsta lui, să-l vedem cum inghite sau urinează, să-l vedem in starea de somn si de trezire, precum si să-l observăm cum se miscă nu
mai puţin intenţionat ca un nou-născut.
Din acel moment, Nathanson nu a mai
fost convins de justeţea avortului la cerere.
A limitat drastic cantitatea „intervenţiilor”
efectuate de el la cea a cazurilor care,
după opinia sa, aveau o motivare medicală.
Ultimul avort l-a efectuat in 1979. In 1984 si-a pus din ce in ce mai multe intrebări pe tema intreruperilor de sarcină.
A vrut să stie ce se intamplă de fapt in
timpul executării ei. Doar executase atatea,
dar le făcuse fără să se gandească, in
mod mecanic, ca un orb. A introdus aparatura
in uter, a pus in miscare motorul,
iar masina a aspirat niste franturi de ţesuturi.
A vrut să stie ce se intamplă de fapt. L-a rugat pe prietenul său Jay, care făcea pană la 20 de avorturi pe zi, ca in timpul „intervenţiei” să pună in miscare USG si să inregistreze intervenţia sa pe o peliculă de film. Colegul a făcut totul cu multă precizie. Cand au privit mai tarziu banda, in studioul de montaj, au suferit un adevărat soc, iar Jay a spus că niciodată nu
se va mai angaja in intreruperea sarcinii.
„A fost o zdruncinătură a rădăcinilor sufletului
meu” – a scris mai tarziu Nathanson. Pentru prima oară a văzut ce se intamplă intr-adevăr in timpul avortului si ce este acesta de fapt. După pregătirea benzilor in mod profesional a iesit filmul The Silent Scream (Ţipătul mut). A fost un
film documentar al crimei sinistre efectuate
pe cea mai nevinovată si fără putere fiinţă. A arătat un copil de 12 săptămani in pantecele mamei, incercand să se apere faţă de aparatura ce il smulgea in bucăţi cu instrumente de zdrobire si aparatul de aspirare. Filmul a fost prezentat in premieră pe data de 3.01.1985 in Florida, iar
proiecţia sa a făcut senzaţie. Liberalii au dau un grozav semnal de alarmă, deoarece acel document era un imens pericol pentru puterile pro-avort.
Mass-media liberală s-a străduit să blocheze
furnizarea acestui adevăr in cercurile
largi ale societăţii americane. Nici una
dintre staţiile de televiziune nu a vrut să
prezinte vreodată filmul si nici nu si-a dat
acordul la cumpărarea timpului de antenă
a reclamei, al cărei conţinut ar fi fost elogierea
alegerii vieţii. Era o dovadă evidentă
despre faptul că media sunt dominate de
oameni ce răspund de cultura morţii.
Faptele stiinţifice au deschis inima
lui Nathanson: a acceptat adevărul, ce
nu poate fi subminat, că viaţa incepe in
momentul conceperii, si fiecare intrerupere
a sarcinii este uciderea unei fiin!e
nevinovate, lipsite de apărare. Dr Nathanson
si-a schimbat opiniile pe tema avortului
ghidandu-se numai după considerente
stiin!ifice si nu religioase.
Drumul spre Biserica Catolică
Călătoria spirituală către credinţa in
Dumnezeu a fost pentru Bernard Nathanson
nespus de grea. Mai intai a fost descoperirea
sfinţeniei vieţii omenesti din
momentul conceperii pană la moartea
naturală si abia mai tarziu a ajuns la credinţa in Dumnezeu. „Nu am căutat nimic
spiritual; dorinţele mele erau in majoritate
pămantesti si trupesti, scopurile mele erau
concrete si puteau fi atinse, usor de materializat. Ce este si mai rău este faptul că, faţă de treburile sufletesti, mă purtam cu desconsiderare, cum stătea bine unui evreu
ateist cu picioarele pe pămant” – scrie
Nathanson. In anii 1978-1988 a trăit o perioadă
deosebit de grea. In mod deosebit de
dureros, a inceput să simtă efectele vieţii
sale păcătoase. „Mă trezeam la orele 4 sau
5 inspre dimineaţă, si priveam in intuneric
asteptand să apară vreo instiinţare de iertare
a mea, de la vreo judecată nevăzută.
După o asteptare fără rezultat aprindeam
lampa de pe noptieră, luam o carte despre
infăptuirea păcatului si din nou citeam
fragmente din Mărturiile Sf. Augustin, sau
Dostoiewski, Paul Tilich, Kierkegaard si
chiar Lewis Mumford si Wald Frank”.
Il obsedau ganduri de sinucidere. Greutatea
vinovăţiilor infăptuite era insuportabilă,
mai cu seamă constiinţa a mii de avorturi asupra copiilor nevinovaţi. A incercat să-si lecuiască durerea sufletească si disperarea cu mijloace calmante, alcool, sfaturi, consultaţia psihiatrului – nu a ajutat nimic. In timp, dr. Nathanson s-a angajat tot mai mult in miscarea de protecţie a vieţii. Cutreiera Statele Unite cu referate, scria cărţi, a intrat in miscarea politică.
Participand la adunările apărătorilor vieţii,
făcea să se inţeleagă clar că este impotriva
avortului, in schimb se purta cu rezervă
faţă de credinţa in Dumnezeu. In timpul
acestor pichete si proteste in faţa clinicilor
de avorturi, a experimentat atmosfera dezinteresată ce se simţea printre cei adunaţi.
Pe feţele celor prezenţi si a oamenilor
ce se rugau strălucea adevărata dragoste.
Acei oameni se rugau neincetat si aminteau
continuu despre interdicţia folosirii agresiunii.
Nathanson scrie: „Pur si simplu m-a
surprins puterea dragostei lor si a rugăciunii:
se rugau pentru copiii nenăscuţi, pentru
mamele pierdute si disperate, pentru doctorii
si asistentele ce lucrau in clinici. Se
rugau chiar si pentru poliţie si media care
transmiteau demonstraţia. Se rugau pentru
fiecare reciproc, dar nu si pentru sine.
Am inceput să mă gandesc: cum se
făcea că oamenii aceia puteau să ofere
atat de mult, cerand pentru cauza minorităţii care este mută, nevăzută si incapabilă
de a le manifesta recunostinţa”.
Exemplul acestor oameni a făcut că
Nathanson, pentru prima oară in viaţa sa,
a inceput in mod serios să accepte gandul
existenţei lui Dumnezeu. „Scriu că
am inceput să mă gandesc la existenţa lui
Dumnezeu care m-a condus prin toate cercurile
iadului numai pentru ca, in mărinimia
sa, să-mi arate drumul pentru izbăvire
si să-mi arate dragostea sa. Acest gand,
contrar principiilor mele sigure de peste 19
ani, cărora le eram loial, intr-o clipă a arătat
trecutul meu ca o mlastină oripilantă de
păcate si rău, m-a acuzat si m-a recunoscut
vinovat de grave infracţiuni (…), si in
acelasi timp – in mod uimitor – mi-a arătat
(…) că Cineva a murit in urmă cu 2000 de
ani pentru păcatele mele.”
Pană s-a decis la călătoria sa in căutarea
lui Dumnezeu, cu mare sete a inceput
să citească autobiografia marilor catolici
convertiţi, cum ar fi Malcolm Muggeridge,
cardinalul Newman, Graham Greene,
C. S. Lewis, Walker Percy si alţii. Cel
mai mult s-a identificat cu istoria profesorului
sau Karl Stern, care in autobiografia
The Pillar of Fire a scris fascinanta sa
călătorie spre credinţa catolică. Nathanson
mărturiseste că, de fiecare dată cand
citeste această autobiografie, cu greutate
reuseste să-si reţină lacrimile: „Mi-a fost
dat să străbat pămantul in căutarea Aceluia,
fără de care as fi fost ostracizat, acum
insă m-am prins de marginea vesmantului
Său in disperare, ingrozit, in trebuinţa cea
mai pură de a ajunge pană la El. Gandurile
mele din nou se întorc la eroul anilor
mei de studenţie, Karl Stern, care a suferit
schimbarea sufletească in acea perioadă
cand mă conducea in inţelegerea gandirii
omenesti, ordinea si sursa ei – precum
si spre cuvintele pe care le-a scris către
fratele său: Nu există nici o indoială: am
alergat la El sau am fugit de El, dar tot
timpul El a fost in centrul a tot ce există.”
Nathanson era constient că foarte
multe persoane din miscarea de protejare
a vieţii se roagă pentru el. Schimbarea
sufletească i-a adus, in mod bland si natural,
usurare si pace sufletească. A inceput
in mod regulat să se intalnească in fiecare
săptămană cu părintele John McCloskey,
care a devenit ghidul său spiritual pe drumul
greu al credinţei.
Despre decizia sa de trecere la catolicism
a inceput să vorbească public in
1994. A fost botezat pe data de 9 decembrie
1996 in catedra Sf. Patrick din New
York de către cardinalul J. O’Connor. Prietenii
săi evrei au primit această veste cu
aprobare. Insusi Dr. Nathanson spune:
„Primindu-l pe Isus cu atat mai mult am
apreciat faptul ca aparţin culturii, poporului
si tradiţiei evreiesti. Asa va fi intotdeauna
si sunt mandru de asta”.
De atunci, participă la slujbă in mod
regulat, se spovedeste si duce o viaţă de
profundă rugăciune, iar ca om de stiinţă,
in cărţile sale, in filmele si in numeroasele
sale conferinţe, dă dovada că viaţa umană
este atat de sfantă, cum sfant este Dumnezeu
– creatorul vieţii, deci nimeni si nimic
nu are dreptul să ia viaţa cuiva.
Convertirea prof. Bernard Nathanson
care, dintr-un intrerupător de sarcină
– cap de listă si „ateist cu ceafa tare”,
a devenit un catolic convins si stand in
fruntea apărării vieţii copiilor nenăscuţi,
este cu siguranţă cea mai mare convertire
din secolul XX.
Cand a sosit in Polonia pe 19.10.1996,
la conferinţa de presă in galeria Porczynski,
a adresat un apel parlamentarilor polonezi.
„Vă implor, nu faceţi nici un pas in
direcţia legalizării avortului! Istoria niciodată
nu vă va ierta. Vreau să vă avertizez
să nu faceţi aceleasi greseli pe care noi
le-am făcut in America. Votarea avortului
va fi, in acelasi timp, votarea eutanasiei si
uciderea oamenilor in varstă, cu disfuncţiuni
si in stadii finale de boală, experimentarea
genetică – va fi primul pas pe panta
prăpastiei, pe fundul căreia se află completa
dezumanizare a vieţii, dolina morţii.”
Preot M. Piotrowski TChr
din revista Iubiti-va
|
|
|
|
|
