Articole - Calvaria - Satu Mare
|
Cred in Dumnezeu IV - materialul predicilor catehetice din Postul Mare
1.5. Vestigiile lui Dumnezeu în natură
1.5.1. Cele şapte argumente ale lui A. Cressy Morrison, preşedintele Academiei de Ştiinţe din New York, după cartea intitulată Man Does Not Stand Alone (material tradus din cursul prof. Jager Peter)
Argumente matematice de netăgăduit şi imbatabile dovedesc faptul că universul nostru a fost conceput şi creat de o minte inginerească genială.
1. Să luăm 10 monede pe care le numerotăm de la 1 la 10, să le punem în buzunar şi să le amestecăm bine. Apoi vom începe extragerea numerelor în ordine, de la 1 la 10. Ori de câte ori şirul va ieşi greşit (de ex. în loc de numărul 3 extragem numărul 7), toate monedele extrase vor fi puse înapoi în buzunar pentru a începe din nou extragerea numerelor în ordinea corectă. Ştim conform probabilităţii matematice, că şansa de a extrage din prima numărul 1 este de 1 la 10. Şansa de a extrage numerele 1 şi 2 în această ordine este de 1 la 100, şi cea de a extrage numerele 1, 2, 3 unul după celălalt este de 1 la 1000. În sfârşit, probabilitatea de a extrage numerele de la 1 la 10 în ordinea corectă este de 1 la 10 miliarde.
Unele teorii afirmă că viaţa pe pământ a apărut accidental, datorită unei coincidenţe, de la sine, întâmplător. Care este oare probabilitatea ca toate condiţiile necesare vieţii, de altfel foarte multe la număr, să se autocreeze şi să se ordoneze astfel încât viaţa să apară? Conform calculelor matematice, este imposibil. De exemplu: mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul axei sale este de 1600 km/h. Dacă aceasta ar fi de doar 160 km/h, zilele şi nopţile ar fi de zece ori mai lungi, astfel, în timpul zilei, căldura dogorâtoare a soarelui ar distruge o parte a vegetaţiei, iar cealaltă parte ar fi distrusă de îngheţul nopţii.
Temperatura suprafeţei Soarelui, steaua noastră care ne menţine în viaţă, este de 6000 grade C. Distanţa la care se află Pământul de Soare face ca planeta noastră să primească atâta căldură şi lumină câtă este necesară vieţii. Dacă am primi doar jumătate din căldura solară, am îngheţa, dacă am primi de două ori mai multă, am arde de vii.
Ciclul anual al anotimpurilor şi urmările produse se datorează faptului că axa Pământului are o înclinaţie de 23 de grade. Dacă nu ar exista această înclinaţie, apa evaporată din mări şi oceane s-ar aduna la cei doi poli şi ar rezulta adevărate continente de gheaţă.
Distanţa dintre Pământ şi Lună este de 384.403 km. Dacă aceasta ar fi mai mică, de ex. 80.000 de km, fluxul şi refluxul mărilor şi al oceanelor ar fi atât de accentuat, încât apele acestora de două ori pe zi ar înghiţi o mare parte a continentelor. Dacă scoarţa pământului ar fi doar cu 3 m mai groasă, datorită lipsei oxigenului ar pieri întreaga faună. Dacă oceanele ar fi doar cu câţiva metri mai adânci, ar înghiţi tot dioxidul de carbon şi oxigenul şi pe pământ nu ar exista floră. Iar dacă stratul atmosferei ar fi mai subţire, am pieri sub bombardamentele corpurilor cereşti care invadează zilnic planeta noastră.
Toate aceste exemple – să nu mai vorbim de restul condiţiilor necesare apriţiei vieţii - dovedesc un singur lucru: probabilitatea ca viaţa să fi apărut pe pământ datorită unei coincidenţe, este de 1 la multe mii de miliarde, adică imposibil.
2. Nimeni până acum nu a putut stabili, defini ce este viaţa, nimeni. Viaţa nu are greutate, nu poate fi cântărită, nu are întindere, nu are volum, dar are putere, dinamism. O rădăcină în creştere sparge chiar şi o stâncă. Viaţa a cucerit oceanele, mările, uscatul şi aerul, a devenit stăpână asupra elementelor şi le constrânge să-şi nimicească şi să-şi refacă legăturile într-un proces continuu. Viaţa este sculptor iscusit: dă forme minunate materiei; viaţa este pictor talentat: desenează şi colorează fiecare frunză, fiecare floare; viaţa este compozitor genial: a învăţat păsările să cânte şi întreaga lume a insectelor să descifreze fiecare zumzet al concertului minunat al comunicării lor; viaţa este chimist experimentat: dă aromă şi savoare fructelor, miros delicat florilor, transformă apa şi seva în copac, amestecă elementele gazoase astfel încât putem respira şi ne putem bucura de aerul proaspăt şi apa cristalină.
Să studiem puţin protoplasma, substanţă albuminoidă complexă având aspectul unei mase vâscoase, incolore, semifluide, care alcătuieşte baza celulei vii şi în care au loc procesele vitale. Această substanţă, picătură aproape transparentă e capabilă să colecteze energia soarelui şi ascundă într-ânsa germenele vieţii pe care să-l dea mai apoi vieţuitoarelor, de la cele mai mici şi simple, până la cele mai mari şi complexe. Această substanţă care ascunde într-ânsa o putere extraordinară este o minune mai mare decât întregul univers, pentru că tot ce vieţuieşte este concentrat în ea. Oare apele sărate ale oceanelor primordiale în care se revărsa piatra curgătoare a lavelor acum câteva milioane de ani au produs acea minune care se numeşte protoplasmă? Oare cine a pus germenele vieţii în materia moartă? A pus-o natura cu de la sine putere?
3. Fauna acestei planete este o minune care uimeşte şi astăzi; trezeşte admiraţie atât în omul simplu cât şi în mintea celor mai mari genii ale ştiinţei. Simţurile de care dă dovadă regnul animal este una dintre cele mai frumoase daruri cu care Dumnezeu a binecuvântat creaţia sa, universul. De exemplu somonul tânăr ani de zile trăieşte în apele mării, ca apoi să se întoarcă în apele râului din care provine. Înoată contra curenţilor în acea parte a râului pe care se află afluentul, micul pârâu în care s-a născut. Oare ce ghidează acest peşte spre apele sale în care s-a născut? Dacă unui somon i-am schimba traiectoria, l-am pune într-un alt afluent, acesta ar înota până la râu şi ar căuta acel afluent din care provine.
Dar şi mai misterios este comportamentul ţiparului, peşte, care, pentru a-şi depune icrele, porneşte spre insulele Bermude, indiferent unde s-ar afla, în care lac sau râu, distanţa parcursă fiind chiar şi de mii de kilometri. Tinerii ţipari, după ce se dezvoltă, pornesc spre apele natale, ştiind parcă din care ape au venit părinţii, pentru că niciodată nu îşi greşesc drumul, niciun ţipar european nu s-a rătăcit în apele altui continent. Sunt foarte sigure pe traseul lor, chiar dacă nu l-au făcut niciodată până atunci. De unde acest instinct de pelerinaj, de unde acea cunoaştere a drumului care urmează a fi parcurs?
O viespe înţeapă o lăcustă, sapă în pământ, îşi duce prada în noul cuib dar nu o omoară ci o paralizează. Astfel lăcusta se conservă şi devine hrană pentru micile viespi care ies din ouăle depuse alături. Dacă lăcusta ar pieri după înţepătură, micile viespi nu ar avea hrană, dar pentru că lăcusta e doar paralizată, micile viespi supravieţuiesc. După depunerea ouălor viespea zboară şi după puţin timp piere. Dar micile viespi vor proceda la fel; dacă nu ar fi aşa, n-ar fi viespi în lume. Acest întreg ritual al viespilor nu poate fi explicat prin adaptare, pentru că există în viespi încă de la început.
Şi câte alte exemple s-ar mai putea da...
4. Minunat şi demn de admiraţie este regnul animal, dar un miracol şi mai mare este omul. Instinctul animalelor este atât de frumos şi armonios, precum un cântec de flaut, dar caracteristicele şi aptitudinile omului sunt precum o simfonie. Nicio creatură, fie ea cât de inteligentă, nu e capabilă, de exemplu, să numere până la zece, pe când omul şi înţelege ce înseamnă termenul zece. Am putea enumera zeci de minunăţii de care omul e capabil... dar chiar datorită acestei capabilităţi ne putem da seama că purtăm în noi suflul inteligenţei divine...
5. În toate fenomenele naturale pe care le cunoaştem putem descoperi grija şi providenţa cuiva care ordonează tot ce există şi trăieşte. Să ne gândim la genetică, la acele molecule ADN, care conţin toate informaţiile genetice ale unei vietăţi. Dacă am aduna toate moleculele ADN din care s-a născut populaţia actuală a globului, şase miliarde de oameni, le-am putea aşeza într-un simplu degetar. Imaginaţi-vă, multitudinea informaţiei genetice a tuturor oamenilor să încapă într-un degetar... Cum se poate ca aceste molecule atât de mici, invizibile cu ochiul liber, să conţină atâtea informaţii, atâta moştenire genetică, atâta informaţie psihologică??
Toate acestea dovedesc existenţa unei raţiuni inimaginabil de bogată, existenţa unei ordini, care nu provine dintr-o coincidenţă...
6. Uluitoare este armonia întregii naturi, în special a lanţului trofic. În Australia s-a plantat un sortiment de cactus ca şi gard viu. Pentru că această plantă nu avea rival în regnul vegetal, printre insecte şi animale, s-a înmulţit atât de repede şi agresiv, încât mulţi oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi regiunea în care au trăit pentru că nu puteau controla invazia cactuşilor care s-au răspândit pe un teritoriu comparabil cu cel al Angliei. Pentru a pune capăt acestei probleme, entomologii (oamenii de ştiinţă care se ocupă cu studiul insectelor) au început să caute în lumea întreagă o insectă care să oprească răspândirea cactuşilor. Au şi găsit o insectă care trăieşte din şi pe cactuşi. Adusă în Australia, insecta s-a răspândit cu o repeziciune uluitoare - nu avea nici un obstacol în cale – şi a înfruntat cactusul. În timp, această problemă s-a rezolvat, atâţia cactuşi şi atâtea insecte au rămas, încât să trăiască în armonie...
Atâtea contradicţii sunt în legile naturii... Oare de ce nu stăpânesc planeta noastră insectele care au o capacitate de înmulţire uimitoare... Oare de ce nu au insectele plămâni atât de performanţi şi dezvoltaţi precum omul? Pentru că la insecte căile respiratorii nu cresc armonic cu trupul acestora, astfel nu sunt capabile să ajungă la mărimi mari, de ex. la mărimea omului. Dacă cineva nu s-ar fi gândit la această “disfuncţionalitate” a insectelor, acestea ar fi putut atinge mărimi extraordinare, să cucerească şi să devore pământul; închipuiţi-vă că întâlniţi o insectă de mărimea unui leu...!
7. Simplul fapt că omul este capabil să-şi formeze o idee despre Dumnezeu, este un argument extraordinar al existenţei acestuia. Acest concept de Dumnezeu, de care doar omul e capabil, cu cât este mai lucrat, mai adânc, cu atât îl ajută pe om să devină mai spiritual, mai înalt, să-şi depăşească limitele, să cunoască în toate procesele lumii şi evenimentele vieţii: Dumnezeu este omniprezent, dar cel mai aproape de noi este în inima noastră...
|
|
|
|
|
