Articole - Calvaria - Satu Mare
|
Despre Marsul pentru viata
Scopul marsului: conștientizarea valorii vieții umane, la respectul și apărarea acesteia, de la concepție.
Viata incepe in momentul conceptiei , in pintecele mamei nu este doar un ghem de tesuturi ci un copil, un om, o inima care bate , un suflet.
Viata este un dar de la Dumnezeu.
Una din cele 10 porunci pe care le-am primit de la Dumnezeu este : sa nu ucizi. Avortul este o crima.
La Valenii de Munte Parintele Tanase
De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii. Acolo, la Valea Polopului si Valea Screzii, parintele Nicolae Tanase a pus bazele unei alte Romanii. Mai buna, mai curata, lipsita de egoism. Cu Asociatia ProVita, parintele Tanase duce o lupta pentru viata.
Acum 13 ani, la ProTv parintele Nicolae Tanase vorbea despre un proiect greu de crezut si atunci dar si acum. Un sat al copiilor fara parinti.
Acum valea s-a umplut si de case si de copii. Copii abandonati prin spitale, copii fara parinti, copii ai strazii, copii lasati aici de mame imediat dupa nastere. Pe toti, preotul Tanase i-a adunat in tabara dintre dealuri. Povestea a inceput in 1990.
Tata a sase copii, parintele a inceput un adevarat razboi impotriva avortului, iar mamele pe care le convingea sa-si nasca pruncii ii lasau in grija lui. In 97, in tabara din vale erau 30 de locuri.
Acum, in viitorul despre care vorbea acum 13 ani, tabara e tot neincapatoare. Pana acum, pe aici au trecut 1600 de suflete. Asa ca in vale apar mereu case.
Intr-o lume egoista, in care trecem unul pe langa celalalt fara sa ne pese, ce se intampla in Valea Screzii pare greu de crezut. Aici, "egoismul" a fost sters din dictionar.
Pe cei care ajung in Vale manati de curiozitate ii duce prin camerele copiilor cu gandul ca poate ii convinge sa se intoarca si sa ajute.
Cat de greu e sa hranesti in fiecare zi 328 de guri, sa imbraci si sa educi o armata de oameni numai parintele stie. A fost nevoit sa invete. Copiii sunt ingrijiti, hraniti si supravegheati de femei angajate din sat.
Cu exemplul sau, parintele Tanase a reusit sa schimbe si mentalitatea oamenilor din zona, sa-i faca mai buni. In anii 90, satenii din Valea Plopului si Valea Screzii au vazut ce face parinte si au inceput sa-l ajute. In casele lor au primit o parte din copii.
Cine este apt de munca trebuie sa munceasca si sa produca. Parintele este si manager si psiholog este si mama si tata.
Chiar daca statul nu se implica, multi oameni de bine l-au ajutat si il ajuta: cu bani, mancare sau materiale de constructie. Cu stilul sau direct, sincer si taios parintele are o vorba buna pentru toti.
Pentru baietii gata de insuratoare a cumparat pamant. Pentru fete strange zestre.
In fiecare casa din tabara sunt copii. Intr-una i-a asezat laolalta pe copiii de gradinita.
Se ataseaza imediat de noii veniti, au nevoie de caldura. Cand te uiti la ei intelegi in parte ce face si de ce face parintele Tanase. Fiecare copil isi povestea lui, unii sunt aici de cand se stiu. Sunt invatati de mici sa se descurce si sa ajute. Aici, ei sunt o familie.
Unii dintre ei sunt luati la un moment dat de familii acasa. Altii insa raman aici, merg la scoala, la studii. Pana acum 8 copii din tabara au intrat la facultate.
Incolonati, copiii pornesc catre satul din deal, la scoala. Fara sa-ti dai seama, se prind de mana ta si merg alaturi de tine. Te fac sa intelegi ca asa e viata facuta sa mergem impreuna si sa ajutam. In drumul spre scoala copiii predau o lectie invatata de la parintele: iti ofera fara sa te cunoasca ce au ei mai de pret: dragoste.
Pe Valea Screzii si in Valea Plopului, de 20 de ani, functioneaza o alta Romanie. O Romanie care uimeste. Una a generozitatii si dragostei, o Romanie care are nevoie in continuu de sustinere ca sa mearga mai departe.
Bernard Nathanson, realizator al filmului "Strigătul mut": "Sunt personal responsabil pentru 75.000 de avorturi"
Bernard Nathanson (n. 1926) este un medic ginecolog american. Co-fondator al NARAL, organizaţie cu un rol crucial în legalizarea avortului în SUA, în 1973, apoi director al Centrului pentru Drepturi Reproductive şi Sexuale din New York, una din cele mai mari clinici de avort din lume. La sfârşitul anilor 1970 el a devenit un proeminent activist pro-life (anti-avort). A realizat filmele documentare Strigătul Mut (The Silent Scream) şi Eclipsa raţiunii (Eclipse of Reason). Autor al volumelor Avortând America (Aborting America) şi Mâna lui Dumnezeu (The Hand of God).
Aceasta este mărturia sa personală.
Sunt personal reponsabil pentru 75.000 de avorturi. Aceasta îmi dă credit pentru a vorbi în faţa voastră, cu destulă autoritate, despre această chestiune. Am fost unul dintre fondatorii National Association for the Repeal of the Abortion Laws (Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legilor Avortului, NARAL) în SUA, în 1968. Un sondaj de opinie cinstit atunci ar fi arătat că majoritatea americanilor se opuneau liberalizării avortului. Totuşi, în doar cinci ani, noi am reuşit să convingem Curtea Supremă să dea decizia prin care avortul a fost liberalizat în toată ţara, în 1973 şi care a dus la legalizarea avortului la cerere teoretic până în momentul naşterii. Cum am făcut-o? Este important să înţelegem tacticile utilizate, întrucât acestea au fost utilizate în întreaga lume occidentală pentru a schimba legile avortului.
Prima strategie-cheie: câştigarea mass media
Am convins media că lupta pentru avort permisiv era una pentru un scop liberal, progresistă. Ştiam că dacă s-ar fi făcut un sondaj de opinie adevărat, am fi fost înfrânţi de departe. Aşa că am fabricat noi, pur şi simplu, nişte sondaje fictive, conform cărora 60% din americani susţineau liberalizarea avortului. Puţini oameni se simt confortabil într-o minoritate. Am acumulat destulă simpatie ca să ne putem “vinde” programul nostru de liberalizare a avortului falsificând numărul de avorturi ilegale care se făceau anual în SUA. Dacă cifra reală era de circa 100.000, noi am comunicat către media 1.000.000. Dacă repeţi o minciună îndeajuns de des, convingi publicul. Numărul femeilor care mureau din cauza avorturilor ilegale era de circa 200-250 annual. Noi am repetat constant că era vorba de 10.000.
Aceste cifre false au prins rădăcini în conştiinţa americanilor, convingându-i pe mulţi că trebuia să modificăm legile avortului.
Un alt mit cu care am “hrănit” publicul era că legalizarea însemna doar că avorturile clandestine ar fi fost făcute în condiţii legale, sigure. De fapt, bineînţeles că avortul este acum folosit ca o metodă principală de control al naşterilor în SUA, iar numărul avorturilor a crescut cu 1500% de la liberalizare.
A doua strategie: am jucat cartea catolicismului
Am demonizat sistematic Biserica Catolică si ale sale “concepţii sociale retrograde”, învinuind clerul catolic pentru opoziţia faţă de avort. Aceste teatru a fost jucat la nesfârşit. Am alimentat media cu minciuni de tipul “ştim cu toţii că opoziţia la avort vine din partea ierarhiei şi nu de la majoritatea credincioşilor catolici” sau “sondajele arată mereu că cei mai mulţi catolici doresc o reformă a legii avortului”. Presa a bombardat publicul cu acestea, convingându-l că oricine se opune avortului liber este sub influenţa ierarhiei catolice şi că de fapt credincioşii favorabili avortului sunt deschişi la minte şi progresişti.
O inferenţă a acestei tactici a fost că nu au existat grupări non-catolice care să se opună avortului. Faptul că alţi creştini şi credincioşi ai altor religii erau (şi încă sunt) opuşi în bloc avortului a fost sistematic ignorat, la fel ca şi opiniile ateilor pro-life.
A treia strategie: denigrarea şi ascunderea oricărei dovezi ştiinţifice că viaţa începe la concepţie
Adesea mi se pune întrebarea ce m-a făcut să îmi schimb opinia. Cum de am devenit dintr-un susţinător proeminent al avortului un activist pro-vita? În 1973, după ce am fost numit director al clinicii de obstetrică-ginecologie dintr-un mare spital din New York, a trebuit să înfiinţez o unitate de studiu prenatal. Era în perioada de început a unei noi tehnologii pe care noi o utilizăm azi în mod comun pentru a studia fetusul în pântece.
O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.
De ce atunci, vă veţi întreba, unii medici americani care cunosc cuceririle fetologiei se discreditează singuri făcând avorturi? Simplă aritmetică: la 300 dolari fiecare, 1,55 milioane avorturi înseamnă 500.000.000 de dolari anual, din care majoritatea merg în buzunarele medicilor care le fac. Este, deci, clar şi fără posibilitatea de a nega, că avortul la cerere reprezintă distrugerea voită unei vieţi umane. Este un act de nepermis de violenţă ucigaşă. Trebuie să admitem că o sarcină neplanificată reprezintă o dilemă deosebit de dificilă, însă să cauţi o soluţie într-un act de distrugere deliberată, înseamnă să arunci la gunoi vastele resurse ale minţii umane şi să supui binele public clasicului răspuns utilitarist la problemele sociale.
Ca om de ştiinţă ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie
Adriana şi Florin Hagău
|
|
|
|
|
