Articole - Calvaria - Satu Mare

Duminica Vocatiilor - marturie: Link Norbert, seminarist Duminica Vocaţiilor – 25.04.2010 Parohia Calvaria Dragi Fraţi în Cristos! În viaţa fiecărui om normal a venit sau va veni odată acel moment - pe la 17-18 ani sau chiar după -, în care, punând pe cântarul vieţii talentele şi dorinţele noastre, inima şi raţiunea noastră, trebuie să decidem ferm, ce va fi de-acu încolo cu destinul nostru, punând întrebarea des auzită: Acuma, încotro să o iau Doamne? Răspunsul la această întrebare nu este altceva, decât acel sentiment interior pe care fiecare în parte îl simte acolo înăuntru-l sufletului său, şi aceasta nu se numeşte altfel, decât vocaţie. Ce înseamnă aceasta mai pe înţelesul nostru? Sunt oameni care au primit chemarea pedagogiei, sunt care au primit vocaţia vindecării sau a îngrijirii, sau chiar chemarea îndeplinirii dreptăţii între oameni. Toate acestea sunt vocaţii frumoase, bune şi sunt foarte diferite una de alta, dar prin rădăcină, totuşi, au două caracteristici comune. Care sunt acestea? - Tereza din Calcutta, (femeia care a primit pentru iubirea sa faţă de bolnavii de pe stradă premiul Nobel) într-o zi a găsit un copil, căruia chiar în aceea zi i-a murit mama. L-a dus acasă şi s-a îngrijit de el. Băieţelul a crescut şi nu a uitat niciodată fapta deosebită a Terezei, ba chiar se simţea matur pentru a deveni preot. Când l-a întrebat peste mulţi ani un jurnalist, de ce vrea să devină preot într-o ţară păgână cum este India, a răspuns în felul următor: „De aceea vreau să fiu preot, deoarece pe modelul mamei mele, Tereza, vreau să ajut copii orfani, săraci, cum am fost eu şi vreau să le dăruiesc iubirea paternă celor îngreunaţi în viaţa de zi cu zi”. Şi băiatul nostru a avut mare dreptate, deoarece, cum a primit el chemarea de la Dumnezeu prin intermediul Terezei, aşa primim fiecare dintre noi, o chemare, o vocaţie. Deci care este prima caracteristică a vocaţiei în sine? Vocaţia în primul rând este un dar, pe care niciodată, nimeni nu l-a primit din propriile merite, ci pur şi simplu este un dar divin, pentru care trebuie să-i mulţumim Domnului în fiecare zi. Iar a doua caracteristică care e? Paul aşa frumos scrie: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, chiar dacă aş avea darul prorociei şi aşi cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, dar dacă n-aş avea iubire-n mine, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit, dar iubirea nu va pieri niciodată. Şi Sf. Paul a avut mare dreptate, deoarece fără iubire doar ne plimbăm în jurul nostru ca şi peştele în acvariu, fără avea un ţel propriuzis. Dacă suntem atenţi, lumea noastră este plină de oameni fără ţel, fără scop de viaţă! Poate-şi pune cineva întrebarea: de ce? Deoarece nu prea se predă, în ziua de astăzi, în nici o şcoală, în nici un liceu, arta alegerii bunului drum de viaţă. E artă, trebuie învăţată pas cu pas, deoarece nimeni nu se naşte posedând-o pe aceasta. De dascăli avem nevoie în ziua de astăzi, doarece mare este neştiinţa atât materială cât şi cea sufletească. Sunt mulţi profesori, ca iarba pe câmp, dar oare toţi dintre ei sunt dascăli adevăraţi? Avem nevoie de oameni cu dârzenie, care învaţă ferm şi siguri pe sine, atât ştiinţa cât şi Evangelia. Aşa e şi cu vocaţia preoţiei... Lumea secolului XXI. este fără preot,… în multe sate parohia este goală, bisericile sunt în curs de dărâmare, mănăstirile sunt pustii… şi ne mai punem oare întrebearea : Acuma încotro s-o i-au Doamne? - Îmi amintesc, de admiterea la teologie, fiecare dintre noi am pornit cu multe planuri, cu mare entuziasm, a ars în noi ceva, încă nu ştiam ce e, dar toţi doream una: Vreau să fiu preot! La pregătirea de o săptămână, superiorii noştri ne-au prezentat atât frumuseţile nenumărate ale preoţiei, cât şi multele greutăţi de zi cu zi ale acesteia şi atunci un coleg de-al meu, a pus o întrebare frapantă spiritualului care sună în felul următor: ”Părinte, cine poate fi astăzi, preot bun?„ - şi atunci spiritualul a înşirat câteva motive, de ce vin tinerii să înveţe teologie la Alba Iulia: - Sunt pe care părinţii îi obligă- există şi asa ceva… - Sunt care au avut o nefericire în cuplu... - Sunt cărora le place mult să joace teatru la altar... etc. toate acestea există, dar încă acestea nu înseamnă că tânărul are chemare la preoţie! Doar atunci se poate numi chemare adevărată la preoţie, dacă scopul principal este mântuirea sufletească a oamenilor. Expresie grea... Acum, după 3 ani de teologie, pot spune, că spiritualul nostru a avut mare dreptate! Am fost admişi în anul I. 28. Momentan sunt 12 în anul III. Unde a dispărut acel entuziasm interior? Unde e flacăra care a ars în noi acum 3 ani? Sau poate nici n-a fost? Rugaţi-vă mult pentru preoţii voştri. Astăzi, mai e cine să înmormânteze creştinul, dar peste câţiva ani, oare cine va înmormânta preotul? Dragi Fraţi în Cristos! Evangelia de astăzi, scoate în evideţă legătura sufletescă şi familială dintre Bunul Păstor şi turmă, dintre Preot şi credincioşii săi. Aşa frumos spune Cristos: Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează… - pe tavă primim caracteristicile unei comunităţi bune: ascultare, cunoaştere, urmare… oare mai există astăzi astfel de comunităţi? Mulţi îşi pun întrebarea, şi au dreptate: De la ce devine preotul, preot? Deoarece construieşte şi restaurează, ţine ore de religie, înmormântează şi celebrează Liturghia? Deoarece se roagă mai mult decât „alţii”? Acestea toate sunt semne exterioare, lucruri materiale, palpabile şi vizibile. La propriu sunt bune şi necesare, dar nu de la acestea devine preotul preot în sensul propriu al cuvântului. Limba latină are o expresie frumoasă: "Servo servorum Dei" Preotul e mai mult decât un manager sau un director al unei parohii, e mai mult decât un om angajat pentru înmormântare sau botez. Măreţia lui constă în aceea, că este altfel. E omul lui Dumnezeu! Toţi suntem unul câte unul oameni ai lui Dumnezeu, dar el altfel este omul lui Dumnzeu. El instrumentul între Dumnezeu şi noi. Dar nu e un înger picat din rai, să nu uităm. Nu are soţie, nu are copii, îl are numai pe Dumnezeu, şi îi este de ajuns. Să fim sinceri, preotul nu trăieşte o viaţă naturală, ci mai degrabă una supranaturală, din cauza căruia mulţi nu-l înţeleg, dar poate nici nu trebuie. Dragi Credincioşi! Evangelia Duminicii Vocaţiei să fie pentru noi un îndemn. Să fiu împăcat cu faptul acela, că Bunul Păstor şi-a dat viaţa pentru mine, mă cunoaşte pe mine şi-mi cunoaşte toate ce-mi aparţin. Să am eu orice chemare, orice vocaţie sau să lucrez în orice meserie, să ştiu că talentul şi vocaţia pe care o am, este un dar, pe care l-am primit, fără să-l merit. Şi nu în ultimul rând, să fiu conştient că vocaţia aceasta trebuie să-l folosesc în ajutorul comunităţii universale, dar să nu uit un lucru: Niciodata fără iubire – aceasta să fie un motto al vieţii mele: Niciodata fără iubire, căci Paul cu mulţi ani înainte ne-a scris deja: dacă n-aş avea dragoste-n mine, sunt un nimic, şi a avut dreptate. Amin.