Viaţa Spirituala - Calvaria - Satu Mare

Este necesara spovada?
TAINA SPOVEDANIEI
Lucrarea apărută în 1998 la Casa de Editură "Viaţa Creştină" din Cluj-Napoca este o reeditare după ediţia apărută la Blaj în 1928, ediţie întocmită de Iuliu Maior.

POCĂINŢA ESTE O TAINĂ
A LEGII CELEI NOI

Fără pocăinţă nu este întoarcere la Dumnezeu. Aceasta a spus-o foarte clar Mântuitorul: "de nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri" (Luca 13, 5). Iar într-altă parte a Evangheliei Sfântului Luca găsim următoarele: "vai vouă, bogaţilor, pentru că vă luaţi mângâierea voastră. Vai vouă, cei ce sunteţi acum sătui, că veţi flămânzi. Vai vouă, celor care râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui" (6, 24-25). Aşadar, bogaţii, care trăiesc bine în lumea aceasta, vor avea să dea seamă în lumea cealaltă de faptele lor, şi tot asemenea şi cei ce-şi petrec numai aici pe pământ, şi nici prin gând nu le trece să se pocăiască.

Iar fiindcă noi, pământenii, chiar şi cei care am dori să trăim după Poruncile Domnului şi cei care, bucuroşi facem pocăinţă, n-am fi siguri că pocăinţa noastră este primită înaintea lui Dumnezeu, - Domnul nostru Isus Cristos s-a îngrijit să fim siguri de pocăinţa noastră şi de iertarea păcatelor noastre şi a pedepsei de veci, întemeind Sacramentul sau Sfânta Taină a Pocăinţei.

După ce a Înviat din morţi şi S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli, le-a zis: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Şi aceasta zicând, a suflat şi le-a zis lor: «luaţi Spirit Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute»" (Ioan 20, 22-23).

Aşadar, Domnul nostru Isus Cristos a suflat către Sfinţii Săi Apostoli şi le-a spus că această suflare este puterea Spiritului Sfânt. Având această putere, Sfinţii Apostoli vor putea ierta păcatele oamenilor, ori nu vor putea să le ierte. Cum se poate aceasta? Aşa că oamenii, sau mai exact credincioşii îşi vor descoperi păcatele înaintea Sfinţilor Apostoli. Apostolii vor vedea, apoi, dacă aceşti credincioşi au inima înfrântă şi voinţa de a se pocăi. Dacă au aceste însuşiri, ei vor putea să le ierte păcatele, dacă însă nu le au, atunci nu-i vor dezlega de păcate. Aşadar, aici sunt două lucrări, una din partea păcătosului care se pocăieşte şi-şi recunoaşte păcatele făcute, şi alta din partea Apostolului sau a urmaşului lui, care-i spune că, în urma puterii primite de la Dumnezeu, îi iartă păcatele făcute şi, prin urmare, şi pedepsele veşnice din lumea cealaltă.

Pe de altă parte, mai putem deduce din aceste cuvinte şi Porunca Domnului de a ne mărturisi păcatele, întrucât dorim să ni se ierte. Căci dacă El a dat puterea aceasta mare Apostolilor şi urmaşilor lor, a presupus că credincioşii îşi vor spune şi mărturisi păcatele lor Apostolilor, căci altfel, n-ar avea de unde judeca pe care să-i lege ori să-i dezlege de păcate. Puterea aceasta n-a putut-o da numai celor doisprezece apostoli, ca apoi, cu moartea lor, să se stingă şi să apună, ci şi urmaşilor lor. De aceea a zis: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi".

Că creştinii cei vechi îşi şi mărturiseau păcatele înaintea apostolilor, se vede din Faptele Apostolilor, unde, la capitolul 19, stih 18, ni se spune: "Şi mulţi din cei ce crezuseră veneau să se mărturisească şi să spună faptele lor". Sfântul Clemente, învăţăcelul Sfântului Petru, zice într-o scrisoare a sa către Corinteni: "Cel ce are grijă de sufletul său, să nu roşească a-şi mărturisi păcatele sale preotului, pentru ca să primească de la el sfinţirea". Iar în veacul al doilea un mare învăţat al Bisericii, Tertullian, îi sfătuieşte pe cei ce nu voiesc să se mărturisească, zicând: "Mai mulţi inşi se feresc de a-şi mărturisi păcatele, fiindcă se îngrijesc mai mult de cinstea decât de mântuirea lor. Ce e mai bine: a fi judecat, ascunzându-vă ceea ce aveţi pe suflet, ori a vă ferici, mărturisindu-vă păcatele?"

Pocăiţii spun că mărturisirea păcatelor este o născocire a preoţilor. Binevoiască însă să ne arate care preot a iscodit-o şi când? Că e uşor să arunci o vorbă de clacă, dar e mai greu să o dovedeşti. Care a fost Papa, episcopul sau preotul acela, care a introdus această tortură pe seama preoţilor? Căci tortură şi grea încercare este mărturisirea pentru preoţi. Să stai tu în scaunul mărturisirii ore întregi, şi să fii silit a asculta toate nelegiuirile pe care le fac unii oameni, şi apoi să mai fii silit să le ţii pe toate acestea în taină, şi să nu le dezvălui nici celui mai bun prieten al tău, nu este lucru tocmai uşor. Să fie siguri pocăiţii că, dacă preoţii ar şti că această sarcină grea le-a fost pusă pe cap de vreun preot oarecare, s-ar scăpa bucuroşi de această sarcină grea şi de multe ori chiar primejdioasă pentru ei.

Care sunt însă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească păcătosul, dacă vrea să dobândească iertarea păcatelor sale? Când a vindecat Isus pe slăbănog, i-a zis: scoală, ia-ţi patul tău şi mergi în casa ta" (Matei 9, 6). Şi păcatul este o slăbire a sufletului, de aceea, când preotul ne iartă păcatele, ne dă un canon, precum i-a dat şi Cristos slăbănogului canonul de a-şi purta patul. Când L-a vindecat pe lepros, i-a zis: "mergi de te arată preotului" (Matei 8, 4). Şi păcatul este o lepră a sufletului, şi, precum nici unul dintre leproşi nu se poate arăta între oameni, până nu-l declară curat preotul care-l dezleagă, aşa nici păcătoşii nu sunt curăţaţi de lepra sufletului, până nu merg la preotul, care-i dezleagă de păcate. Când a iertat-o Domnul pe Magdalena, i-a zis: "iartă-ţi-se păcatele tale" (Luca 7, 48). Aşa li se întâmplă şi păcătoşilor, dacă le pare rău din inimă de păcatele lor, căci şi ei aud acel "te iert şi te dezleg de toate păcatele tale", şi merg deplin fericiţi acasă.

Ce minunată este prin urmare Taina aceasta! Nu trebuie să călătoreşti până la Ierusalim, sau până la Roma, ca să dobândeşti iertarea păcatelor tale. E de ajuns să mergi în satul tău, la locţiitorul lui Dumnezeu, şi să-i mărturiseşti din toată inima păcatele tale, şi eşti dezlegat de ele cu siguranţă. Închipuiţi-vă cât trebuie să se obosească un deţinut într-o temniţă, până ce izbuteşte să fugă; cât trebuie să lucreze la gaura aceea din perete, cât să se obosească, cât să se teamă, până când se vede ieşit la lumina zilei. Pe când noi, robiţii diavolului, ne scăpăm din temniţa păcatului în câteva minute, nu cu ciocane ori pile, nici prin muncă istovitoare de zeci de zile, nici frica nu ne apasă şi nu ne ameninţă. Un singur cuvânt, o singură lacrimă, ne dezleagă de păcate şi ne uneşte cu Cristos. Ce nepăsător, şi chiar ce nebun este deci omul care nici mijlocul acesta simplu nu-l foloseşte pentru scăparea de neliniştea sufletului său!

MATERIAL PRELUAT DE PE PROFAMILIA.RO



Website Design and Developement by TopQMedia.com