Articole - Calvaria - Satu Mare
|
Ganduri despre demnitatea parintilor
În data de 8 Martie am participat la o serbare dedicată mamelor, organizată de o casă de copii. Toţi am fost emoţionaţi şi pătrunşi până în adâncul inimii. Am văzut multe lacrimi în ochii celor prezenţi atunci când acei copii, părăsiţi de părinţi, cântau despre mama, despre iubirea ei, iubire de care nu au avut parte. În adâncul inimii eram revoltat: Doamne, cu ce au greşit aceşti copii că au fost părăsiţi de părinţii lor? De ce îngădui această nedreptate şi iresponsabilitate din partea unor părinţi? De ce nu te îngrijeşti altfel de aceşti copii? Atâtea chipuri inocente sunt în lumea întrreagă, care, în loc să se bucure de dragoste, de frumuseţea copilăriei, sunt brăzdate de lacrimi, suferă...
Dumnezeu, după ce a creat lumea, a încununat această faptă prin formarea omului din ţărână şi prin dăruirea suflului vieţii, a unei flăcări de divinitate. Omul e creat după chipul şi asemănarea Lui. Apoi Dumnezeu i-a încredinţat întreaga creaţie, să o stăpânească şi să o ocrotească. Dar i-a mai încredinţat o comoară şi mai mare: copilul. Dumnezeu nu i-a încredinţat pe copii îngerilor, ci oamenilor. Este cel mai frumos semn al încrederii şi dragostei pe care o are Dumnezeu faţă de om: cea mai inocentă şi mai frumoasă făptură este dată în grija omului. Chiar Dumnezeu însuşi, prin întruparea Lui, s-a încredinţat unei mame şi unui tată ocrotitor. Atât de mare este cinstea şi demnitatea părinţilor, încât, dacă ei ar conştientiza acest lucru, ar cădea în genunchi. Nu ar exista copil părăsit, nu ar exista avort, nu ar exista iresponsabilitate în educaţie... La botez, preotul le vorbeşte celor prezenţi despre două adevăruri, chiar mistere: copiii sunt ai lui Dumnezeu, sunt darul Lui iar părinţii sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ: şi doar conştientizând aceste adevăruri îşi vor putea educa copiii într-un mod corespunzător.
Tragedia copiilor părăsiţi nu este nedreptatea lui Dumnezeu ci iresponsabilitatea şi păcatul strigător la cer al părinţilor.
În data de 19 martie, joi, l-am sărbătorit pe Sfântul Iosif. În 25 martie vom sărbători Buna Vestire. Între aceste două sărbători, şi fiind în timpul Postului Mare, e bine să medităm asupra vocaţiei, demnităţii şi responsabilităţii părinţilor, în special a tatălui. Sfântul Iosif, ocrotitorul Sfintei Familii şi protectorul Bisericii, care este şi ea o familie mare, este modelul şi ocrotitorul fiecărui soţ şi fiecărui tată. Numele Iosif, înseamnă „Dumnezeu ajută, Dumnezeu va da, se va îngriji.” Adică Sf. Iosif este un fel de garanţie pentru Fecioara Maria şi pruncul Isus, că Dumnezeu se va îngriji de ei, că prin Iosif le va da toate cele necesare traiului, educaţiei, adică Iosif este întruchiparea bunătăţii, grijii, prezenţei lui Dumnezeu în familie. Fiecare soţ şi tată, deci, este o garanţie a dragostei şi providenţei divine, o promisiune împlinită dată de Dumnezeu soţiei, mamei şi copiilor: „Sunt alături de voi, vă iubesc, vă port în inima mea, îmi dau viaţa pentru voi.” Soţul, tatăl, nu va putea conştientiza această promisiune şi nu o va putea îndeplini decât în cazul în care rămâne în apropierea lui Dumnezeu. Domnul îşi ţine promisiunea, nu minte niciodată. În limba ebraică, limba Vechiului Testament, termenul „dabar” adică cuvânt înseamnă şi faptă. Cuvântul, promisiunea lui Dumnezeu se înfăptuieşte. Trebuie doar credinţă şi rugăciune, iar soţul şi tata, dacă le va avea pe acestea două, va deveni dragostea şi prezenţa întruchipată a lui Dumnezeu în mijlocul familiei.
Pr. Ioan Roman |
|
|
|
|
