Articole - Calvaria - Satu Mare

Maica Domnului a intors şi celalalt obraz

Două răni adânci pe obrazul Maicii Domnului din Częstochowa: icoana, a cărei copie se află la Cacica, este cea mai sfânta relicvă din Polonia, unul din simbolurile naţionale ale Poloniei şi obiect al unei devoţiuni cu totul deosebite*.

Adusă în Polonia în 1382, ea este aceea care a salvat ţara de invazia suedezilor în secolul al XVII-lea, schimbând miraculos soarta războiului după spargerea asediului mănăstirii Jasna Góra (noiembrie 1655 - ianuarie 1656), iar regele Jan Kazimierz, fost cardinal iezuit, a încoronat această icoană ca regina şi protectoarea Poloniei, în catedrala din Lwow, în aprilie 1656. Tot ea a salvat mănăstirea din flăcări - dar acestea i-au înnegrit chipul.

Cele două răni adânci care-i brăzdează chipul datează din 1430: atunci când husiţii au prădat mănăstirea luând şi icoana, caii au refuzat să pornească. Unul dintre tâlhari a aruncat icoana jos şi scoţând sabia, a înfipt-o de două ori în obrazul Maicii preasfinte, dar când s-o înfigă a treia oară, a căzut la pământ, zvârcolindu-se şi agonizând până la moarte - care a survenit fără vreo cauză aparentă.

Din obrazul drept al Maicii Preasfinte se prelingea însă sânge adevărat.

Cinci sute de ani mai târziu, Maica Domnului a întors şi celălalt obraz.

La 9 august 1945, ora 11.02, când a fost lansată la Nagasaki a doua bombă nucleară - mai exact în districtul Urakami, inima şi sufletul catolicismului în Japonia - acea explozie care a ucis 35.000 de persoane şi a transformat în ruine întregul oraş, a zdrobit şi catedrala - una din cele mai mari biserici din Asia: a aruncat în aer vitraliile, zidurile şi coloanele sale, a ars altarul şi a topit clopotele sale de metal. Dar tot atunci s-a petrecut un miracol: printre ruinele catedralei, contorsionate, arse şi topite de căldura nucleară infernală, s-a găsit aproape intact capul sculptat în lemn, care împodobea intrarea în catedrală: era capul Fecioarei Maria. Imaginea sa este cutremurătoare: obrazul drept sfâşiat, ochii arşi, orbitele goale, iar obrazul stâng este brăzdat de o rană adâncă, de la orbita arsă până la buze: "Când am văzut-o, am crezut că Sfânta Fecioară plânge", spune Shigemi Fukahori, 79 ani, supravieţuitor al bombardamentului şi care-şi mai aminteşte cum arăta catedrala "Sfânta Maria" înainte de explozie. "E ca şi cum Sfânta Fecioară s-a sacrificat ea însăşi, ca să ne amintească mereu nenorocirile războiului. Iar acest simbol al păcii trebuie păstrat pentru totdeauna".

De aceea, din noua catedrală, construită la 500 de m de cea distrusă, acest simbol al păcii călătoreşte în lumea întreagă: a fost la Vatican, unde a primit binecuvântarea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, a fost la New York la 11 Mai 2010, la conferinţa Naţiunilor Unite pentru dezarmare, apoi la Guernica (Spania) - capitala culturală a Ţării Bascilor, la ceremonia de comemorare a victimelor bombardamentului nazist din 1937.

Maica Domnului a întors şi celălalt obraz, sacrificându-se ea însăşi, pentru ca nepăsarea şi uitarea să nu ne transforme în monştrii apocalipsului.

"Doamne, învaţă-mă compasiunea" - rugăciunea lui Pedro Arrupe, medic şi preot iezuit, supravieţuitor al bombardamentului nuclear de la Hiroshima, ar putea deveni cuvântul fiecăruia dintre noi: "Doamne, învaţă-mă compasiunea... şi, mai presus de toate, învaţă-mă cum ai îndurat extrema durere a crucii, ca şi părăsirea din partea Tatălui".

Rănile lui Isus pentru noi, suferinţele Maicii sale pentru noi.

Iar inima noastră, unde e?

...Ce mai întrebare! ... În fond, ne-am "plictisit", ne-am "indispus" şi hai mai bine să ne "dregem" sau "drogăm" la TV cu manele, filme de doi bani şi ştiri fierbinţi, că doar pentru asta-i făcută viaţa, să ne distrăm şi să uitam. Nu-i aşa?!

Iar Isus primeşte în continuare biciul şi spinii şi rănile şi crucea pentru mine, pentru tine... Iar Maica sa nu mai întoarce şi celălalt obraz, ci se sacrifică deodată ea însăşi pentru mine, pentru tine...

Mereu şi întotdeauna.


Dr. Ecaterina Hanganu
material preluat de pe ercis.ro



Website Design and Developement by TopQMedia.com