Viaţa Spirituala - Calvaria - Satu Mare
|
Nu amanati spovada
Taina Spovedaniei
Lucrarea apărută în 1998 la Casa de Editură "Viaţa Creştină" din Cluj-Napoca este o reeditare după ediţia apărută la Blaj în 1928, ediţie întocmită de Iuliu Maior.
SACRAMENTUL POCĂINŢEI
ESTE NECESAR
PENTRU IERTAREA PĂCATELOR
Preotul, în rugăciunea de după ectenia morţilor, zice: "Că nu este om care să fie viu şi să nu păcătuiască, numai Tu singur eşti fără de păcat". Şi aşa este. Nici unul dintre noi, oricât de bun şi de omenos ar fi, nu poate trăi timp îndelungat fără a păcătui, pentru că ispitele diavolului sunt atât de multe şi atât de dese, încât bietul om cade în păcate, oricât de mult s-ar feri de ele. Iar dacă am căzut în păcate şi dorim să ne împăcăm iarăşi cu Dumnezeu, trebuie să ne folosim de Sacramentul Pocăinţei, după cum zice şi marele Conciliu de la Trident: "Sacramentul Pocăinţei este necesar pentru mântuire, pentru cei ce au căzut în păcate după botez, întocmai ca şi botezul pentru cei nerenăscuţi".
Chiar de aceea Sfinţii Părinţi numesc Sacramentul Pocăinţei al doilea botez şi scândura de salvare de la naufragiu. Prin botez noi ne-am urcat în corabia aceea care conduce în portul mântuirii. De câte ori păcătuim, corabia sufletului nostru se sfarmă, iar noi suntem în primejdie de a ne îneca. Ce să facem într-o astfel de clipă plină de primejdie? Ferice de acela care pune mâna pe o scândură, ruptă din corabie, şi cu ajutorul ei înoată la ţărm şi scapă de la pieire. De aceea numeşte Sfântul Ieronim pocăinţa "scândura de scăpare de la naufragiu". De aceea zice Sfântul Augustin: "nimeni să nu-şi zică «mă pocăiesc în ascuns, mă pocăiesc înaintea Domnului, că ştie Cel ce va să mă ierte ce am în inimă»". Oare, fără motiv s-a zis: "Oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer, şi oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer"? Oare fără de motiv s-au dat Bisericii lui Dumnezeu cheile? Zădărnicim Evanghelia, zădărnicim cuvintele lui Cristos? Marele predicator, Părintele Segnelli, zice: "Cerul este patria noastră; pământul este o ţară de surghiun. Cine se poate îndoi de aceasta, că noi cu toţii trebuie să tindem spre adevărata patrie a noastră, spre cer? Dar între pământ şi cer zace o mare plină de primejdii. Aceasta este marea vieţii noastre pământeşti. Adevărata corabie, pe care ne-a dăruit-o Domnul pentru a trece de pe pământ la cer, a fost nevinovăţia, cu ajutorul căreia am fi putut pluti, fără nici o primejdie, de la pământ la cer. Dar această corabie a noastră s-a prăpădit în naufragiul pe care l-am suferit cu toţii prin păcatul lui Adam. Deci nu ne rămâne altceva decât fiecare dintre noi să se prindă de Sacramentul Pocăinţei, care de aceea se şi numeşte scândura sau bârna de scăpare de la naufragiu".
Oricine a făcut deci un păcat de moarte, să primească cu graba cea mai mare Sfântul Sacrament al Pocăinţei.
Cu cât amânăm mai mult mărturisirea, cu atât este mai anevoioasă întoarcerea la Dumnezeu. Exemple întâlnim destule în viaţa de toate zilele. Dacă ţi-ai luxat un picior sau o mână, oare nu alergi numaidecât la un medic, care îţi trage piciorul sau mâna la loc, că dacă nu, începe a se umfla? Dacă se găureşte corabia, oare nu ne străduim să o cârpim numaidecât, căci altfel suntem în primejdia de a ne scufunda? Dacă se iscă un foc în casă, oare nu strigăm din toate puterile şi chemăm vecinii în ajutor, şi ne apucăm de stins, dacă nu vrem să ne ardă casa? Dacă am mâncat ciuperci otrăvitoare, oare nu alergăm numaidecât la medic pentru a ne scăpa de urmări? Dacă ne intră în ochi un corp străin, putem noi oare amâna scoaterea acestuia? Nu alergăm oare la cel dintâi cunoscut cu rugămintea să ne scape de această tortură? Aşa procedăm şi cu păcatul. El este un corp străin în sufletul nostru, de aceea ne simţim atât de rău şi neliniştiţi dacă-l purtăm multă vreme în suflet. Să alergăm deci la doctorul sufletelor, la preot, singurul care este în măsură să ni-l înlăture.
Cu cât vom amâna mai mult întoarcerea, cu atât ne va pedepsi Dumnezeu mai aspru. Aceasta nu o spun eu, ci Sfântul Augustin, marele dascăl al Bisericii Apusene, şi o spune Sfântul Anton, şi o spune Sfânta Scriptură, ba o spune Însuşi Domnul nostru Isus Cristos (Ioan 7, 34): "căuta-mă-veţi, şi nu Mă veţi afla". Că aceasta este pedeapsa păcatului, că acela care nu a voit să facă binele când putea să-l facă, să nu-l mai poată face când ar vrea să-l facă, zice Sfântul Augustin. Şi să nu se asemene nimenea cu tâlharul de pe cruce care s-a întors în ultima clipă, pentru că aceasta nu este regulă, ci numai excepţie. Întoarcerile pe patul morţii nu sunt atât de mult pilde, cât minuni, zice Sfântul Bernard. Cei ce amână întoarcerea, sunt asemenea smochinului, despre care iată ce ne povesteşte Sfântul Evanghelist Matei: "Şi văzând (Isus) un smochin lângă drum, a venit la el şi nimic nu a aflat într-însul, fără numai frunze şi a zis: «niciodată din tine rod să nu se facă în veci». Şi îndată s-a uscat smochinul".
Cei ce-şi amână mult întoarcerea, sunt în primejdia de a muri nemântuiţi. Nu te lăsa deci pe ziua de mâine, căci ziua de mâine nu este a ta, zice Sfântul Augustin, şi acelaşi Sfânt zice că Dumnezeu într-adevăr le-a făgăduit păcătoşilor iertarea, dar ziua de mâine nu le-a făgăduit-o. Iar Sfântul Ambrosiu zice: "Pocăinţa nu mai are nici un rost şi nici un preţ atunci când nu mai poţi păcătui, că atunci nu tu ai părăsit păcatul, ci păcatul te-a părăsit pe tine".
Prin urmare, să nu te încrezi în ziua morţii, deoarece atunci este atât de trudit trupul şi sufletul, încât bietul suflet nu mai este în stare să vadă primejdia în care se află, şi se depărtează nemântuit. La fel este şi sufletul unui călător atunci când a pierdut drumul cel bun şi adevărat, tocmai când se întunecase şi nu mai ştia încotro să o apuce. La fel este şi somnorosul care, trezindu-se dimineaţa, ar dori să se scoale, dar pernele cele moi şi plapuma cea caldă îl reţin în pat.
Şi, în sfârşit, drept pildă şi îndemn, las să vorbească Sfântul Vincenţiu Fereriu, care zice: "Într-o casă gata să se dărâme, nimenea nu vrea să doarmă, iar în trupul tău atât de amărât cum te încumeţi tu să trăieşti, în păcate de moarte, nu o noapte, ci săptămâni, luni şi ani întregi?"
Grijiţi deci de undelemnul candelei voastre, nu cumva să se termine şi să vină mirele şi să vă găsească candelele stinse, şi să vă zică vouă: "Nu vă ştiu pe voi" (Matei 25, 12).
material preluat de pe profamilia.ro |
|
|
|
|
