Ultimele Noutăţi - Calvaria - Satu Mare

Plan pastoral - 2012
Ianuarie
1 – Prima Liturghie oficiată în biserica renovată - Calvaria
6 – Epifania – sfinţirea apei
8 – Botezul Domnului: sfinţirea apei, reînnoirea făgăduinţelor de la botez
18 – 25 Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor:
18 - Începutul novenei în cinstea Sf. Iosif
22 – “Laicii şi misiunea lor în Biserică” – concertul corului Parohiei Ortodoxe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi al corului Adoremus – Calvaria
25 – Catedrală – Întâlnire ecumenică - vespere solemne - în limba română şi maghiară
29 – Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei

Februarie

- 1 februarie (miercuri) – Novena în cinstea Sf. Iosif – ziua a 3-a.
ÎNCEPÂND CU LUNA FEBRUARIE TOATE RUGĂCIUNILE DE NOVENĂ SAU SPECIALE VOR FI SPUSE DUPĂ CÂNTECUL FINAL AL SFINTEI LITURGHII.
- 2 februarie (joi): Întâmpinarea Domnului. Chiar dacă nu este sărbătoare de poruncă, se cuvine ca în această zi creştinii să participe la Sf. Liturghie (ora 18.00), în cadrul căreia vom binecuvânta lumânările aduse de acasă.
- 3 februarie - Prima vinere a lunii. În cursul dimineţii: vizitarea bolnavilor
- La ora 15.00 va fi expus Sfântul Sacrament pentru adoraţie.
ÎNCEPÂND CU LUNA FEBRUARIE VOR FI RELUATE ADORAŢIILE OBIŞNUITE DE VINERI (ORELE 15.00 – 18.00).
- Posibilitate de spovadă de la ora 17.00
- 17.20 – Sfântul Rozariu
- 17. 45 – Litania Preasfintei Inimi, binecuvântarea cu Sf. Sacrament
- 18.00 – Sfânta Liturghie
- După Sfânta Liturghie – binecuvântarea Sf. Blaziu împotriva bolilor de gât, a tusei şi astmului.
- 4 februarie – Prima sâmbătă a lunii

- 5 februarie – Prima duminică a lunii – Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate sărbătorită în parohie. Sf. Liturghie va fi celebrată cu şi pentru persoanele consacrate care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în oraşul nostru. În cadrul Sfintei Liturghii vor fi binecuvântate lumânările. La sfârşitul Liturghiei – binecuvântarea Sfântului Blaziu.

- 8 februarie (miercuri): Novenă în cinstea Sf. Iosif – ziua a 4-a
- 9 februarie (joi) – Începutul celor 15 săptămâni de rugăciune în cinstea Sfintei Rita de Cascia, patroana cazurilor disperate, sfânta imposibilităţilor. Problemele pe care le întâmpinăm sunt multe, de aceea, cu încredere să cerem mijlocirea puternică a Sfintei Rita, în special pentru familiile creştine.
- 10 februarie (vineri) – seara după Sf. Liturghie – Carnaval (Fasching) împreună cu membrii comunităţii germane în Jugendhaus (str. V. Lucaciu).
- 11 februarie (sâmbătă) – Sf. Fecioară Maria de la Lourdes, Ziua Mondială a Bolnavului.
- 18.00 – CATEDRALĂ – Sfânta Liturghie pentru bolnavi celebrată în lb. Maghiară de PS E. Schönberger
- 18.00 – CALVARIA – Sfânta Liturghie şi administrarea Sfântului Maslu pentru credincioşii bolnavi şi vârstnici care şi-au mărturisit păcatele în cadrul Sacramentului Sfintei Spovezi

- Parohia noastră încearcă să dezvolte un grup de lucru care şi-a propus implicarea în rezolvarea unor nevoi ale comunităţii (de ex. confecţionarea cadourilor pentru sărbătoriţii parohiei, confecţionarea de felicitări pentru diferite ocazii, organizarea activităţilor sociale,etc.). Sunt aşteptate persoanele disponibile, deschise spre astfel de activităţi în data de 13 februarie (joi) la ora 16.00 la Casa Parohială (str. Gheorghe Şincai Nr. 4).

15 februarie (miercuri) - Novena în cinstea Sf. Iosif – ziua a 5-a.
16 februarie (joi) – Rugăciune în cinstea Sfintei Rita - ziua a 2-a


17 - 19 FEBRUARIE – PROGRAME LITURGICE PRILEJUITE DE SFINŢIREA BISERICII
17 februarie (vineri), ora 18.00 – Sf. Liturghie solemnă de pregătire spirituală pentru sfinţirea bisericii, urmată de o agapă pentru membrii corurilor (corul german şi cel român), ministranţi şi consilieri parohiali. Celebrant: Pr. Dr. Tiberiu Schupler
18 februarie (sâmbătă), ora 18.00 – Sf. Liturghie solemnă la care îi avem ca invitaţi pe toţi cei care au lucrat efectiv timp de un an la renovarea bisericii noastre. Celebrant: Pr. Ioan Roman
19 FEBRUARIE – SFINŢIREA BISERICII CALVARIA
- 09.40 – primirea invitaţilor - între timp vor fi interpretate renumite fragmente muzicale. Interpreţi: Prof. Balázs Balaskó –orgă, Prof. Luţai Alexandru – trompetă, Székely Alpár – vioară.În timpul Liturghiei vor cânta corurile reunite ale comunităţilor dirijate de prof. Kuki Zsolt. Solist: prof. Marius Boroş
- 10.00 – SFÂNTA LITURGHIE PONTIFICALĂ DE SFINŢIRE A BISERICII celebrată de episcopul nostru, PS Eugen Schönberger.
-12.00 – Bufet suedez în sala festivă a Episcopiei la care sunt aşteptate oficialităţile, autorităţile bisericeşti şi civile.

21 februarie (marţi) – după Sf. Liturghie – Întâlnire cu persoanele interesate de exerciţiile spirituale cotidiene moderate de Sr. Hanni Rolfes şi Anna Dieckmann.

22 februarie – MIERCUREA CENUŞII – ÎNCEPUTUL POSTULUI MARE
- 18.00 – Sfânta Liturghie cu impunerea cenuşii în semn de pocăinţă
(Novenă în cinste Sf. Iosif – ziua a 6-a)
23 februarie (joi) – Rugăciune în cinstea Sfintei Rita - ziua a 3-a
26 februarie, duminică – Duminica 1 din post – impunerea cenuşii şi liturghie celebrată pentru sărbătoriţii parohiei.
În timpul Postului Mare vom relua „jocul” de înger păzitor al unei familii din parohia noastră.
ÎN TIMPUL POSTULUI MARE CALEA SFINTEI CRUCI VA FI CELEBRATĂ MIERCUREA, VINEREA ŞI DUMINICA.

IMPORTANT: în fiecare zi de miercuri, până la sfinţirea bisericii, membrii corurilor se întâlnesc - după Sfânta Liturghie- pentru repetiţii.

CATEHEZE: În fiecare sâmbătă conform următorului program:
11.00 – 12.00 – pregătire pentru Prima Împărtăşanie
12.00 - 13.30 – Întâlnire cu ceilalţi copii şi tineri de toate vârstele – în acest semestru cateheza va fi îmbinată cu vizitarea diferitelor lăcaşe de cult.


Martie
4 – Prima duminică a lunii – Liturghie pentru binefăcătorii parohiei
11 Martie (duminica) – parohia noastră sărbătoreşte Ziua Femeii (oferirea de garoafe) 19 – Sf Iosif – Luni
20 – Începutul celor 13 marţi în cinstea Sf. Anton; În fiecare saptamana vom avea ca celebrant si predicator un parinte Franciscan.
24 – Consiliu Parohial
25 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei
26- BUNAVESTIRE – Luni
31 – sambata -15.00 – Calea Sfintei Cruci pentru tinerii din Satu Mare şi Ţara Oaşului


Aprilie
1 Duminica Floriilor concert 5-7– Triduumul pascal
6- Vinerea Sfântă: Calea Crucii împreună cu membrii comunităţii germane
8 – Pastele
29 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei



Mai – Luna Sfintei Fecioare – cantarea litaniei bavareze după Sfintele Liturghii
6- prima duminică – Ziua Mamelor (poezii recitate de copii)
8- Fer. Ieremia Valahul
17 – Fer. Ioan Scheffler
18 – Începutul novenei în cinstea Sf. Spirit
19 mai – Intalnirea comunitatilor de limba romana – Satu Mare
20 - Sfanta Impartasanie (sfinţirea trandafirilor)
22 – Sf. Rita
27 - Rusalii - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei


Iunie
7 – Trupul şi Sângele Domnului: seara liturghie şi procesiune în faţa Catedralei
8– 15 - Novena Preasfintei Inimi
- Liturghii tematice
9 – Întâlnirea Consiliului Parohial 13 – Sf. Anton – Sfinţirea crinilor
17 – Hramul diecezan
Intalnire romano-maghiara condusa de PS Szekely Janos, episcope auxiliar de Budapesta-Esztergom
23 – Intalnirea diecezana a tinerilor – Baia Mare
24 – Te Deum, încheierea anului şcolar
29 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei


Iulie
2- 6 - Tabara ministranti 6-8 – Tabara (copiii si tinerii parohiei noastre)
26 - Hram Sâi
?? ( MAGIS – Cluj) - Marti
25-29 – Intalnirea Nationala a Tinerilor Catolici (INTC) – Iasi
29 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei
31 Sfântul Ignaţiu


August
6 – Schimbarea la fata - Luni
6 – 10 Exercitii pentru tineri propuse de surori - Ardud Vii
Sarbatorirea a 20 de ani de existenta a parohiei
Festivalul International al corurilor, concerte
14 – Priveghere Mariană, concert
15 – ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Pelerinaj Lourdes???
26 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei
31 august, 1-2-septembrie – exercitii spirituale pentru membrii corului


Septembrie
- Intalnirea diecezana a consilierilor parohiali
14 – Inaltarea Sfintei Cruci – Calea Crucii in curtea bisericii
16 – Hramul Bisericii din Homorodu de Jos
23 - Pfarrfest, Veni Sancte – Liturghia de început al noului an şcolar
- cateheze pentru adulti
30 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei



Octombrie – Luna Sf. Rozariu
- reînceperea catehezelor pentru tineri, agapă
1-3 – Excursie pentru membrii corului Adoremus la Borşa, participarea la hramul bisericii
- excursie cu tinerii şi copiii parohiei
28 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei


Noiembrie
1 – Ziua Tuturor Sfinţilor
2 – Liturghie pentru defuncţii parohiei
25 – Cristos Regele Universului - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei
30 - Liturghie pentru abolirea pedepsei cu moartea, program organizat de comunitatea Sf. Egidiu


Decembrie
Duminica I din Advent – Anul Misiunii - II

– Participarea tinerilor la rugăciunea de Advent în Tara Oasului? 8 – Neprihanita Zamislire
9 – Sărbătoarea Sf. Nicolae, cadouri pentru copii
– Concertele corului Adoremus? (data)
– apariţia ultimului CD pentru anul 2012
- vizitarea Inchisorii
30 - Liturghie pentru sărbătoriţii parohiei în special pentru toţi aceia care şi-au sărbătorit aniversarea căsătoriei, cu reînnoirea legământului căsătoriei
31 – Liturghie Te Deum, revelion cu membrii parohiei, adoraţie



Website Design and Developement by TopQMedia.com