Viaţa Spirituala - Calvaria - Satu Mare
|
Rugaciuni in cinstea Sf. Iosif
Novena in cinstea Sf. Iosif
Ziua I - Încredinţare în grija sfântului Iosif
Sfinte Iosife, credincios purtător de grijă al lui Isus Cristos şi soţ preacurat al Fecioarei neprihănite, mă adresez cu încredere fiiască şi cu deosebită dragoste ţie ca unui ocrotitor puternic şi te rog cu smerenie să primeşti în grija ta sufletul şi trupul meu; gândurile, cuvintele şi faptele, toate străduinţele şi viaţa mea.
Vino în ajutorul meu în toate strâmtorările şi primejdiile care mă ameninţă din partea duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi şi îndepărtează de la mine tot ce ar putea dăuna trupului şi sufletului meu.
Preaiubitul meu ocrotitor, te rog, pentru dragostea nespusă cu care ai iubit întotdeauna pe Isus şi pe Maria, dobândeşte-mi prin meritele tale sfinte, harul să pot iubi din toată inima sfânta Familie, şi după exemplul tău, să îndrept toată activitatea mea spre slava lui Dumnezeu. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Ziua a II-a - Credinţa vie în Dumnezeu
Sfinte Iosife, primeşte cinstea pe care ţi-o aduc astăzi, deoarece împreună cu preasfânta ta Soţie sunteţi focarul în care s-a întrunit toată credinţa în Mesia şi toate aşteptările poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
Credinţa ta a fost pusă la mari încercări, arătându-se astfel în toată strălucirea ei. Cât de vrednic eşti de admiraţie, sfinte Iosife! Tu ai crezut în planul de neînţeles al iubirii dumnezeieşti, realizat în preasfânta ta Soţie; tu ai ascultat cu credinţă de porunca îngerului, salvându-l pe Pruncul dumnezeiesc de mâna ucigătoare a lui Irod; apoi, din porunca lui Dumnezeu, te-ai întors la Nazaret. Tu ai crezut fără şovăire în mesajul îngerului.
Credinţa ta a fost aşa de vie şi desăvârşită, încât Sfânta Evanghelie te numeşte "drept". Dobândeşte-mi, te rog, o credinţă vie, care să stea la temelia sfinţirii mele căci fără ea este cu neputinţă să plac lui Dumnezeu. Întăreşte-mă în această credinţă însufleţită şi înflăcărată de dragostea dumnezeiască, pentru ca să nu fiu zdruncinat de nici o încercare şi să rămân statornic în ciuda tuturor ispitelor. Ajută-mă să trăiesc după exemplul tău ca să mă bucur de vederea lui Dumnezeu în cer. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui..
Ziua a III-a - Încredinţare în voinţa lui Dumnezeu
Sfinte Iosife, bărbat după inima lui Dumnezeu, model desăvârşit de încredinţare în voinţa lui Dumnezeu, cât de departe sunt eu de acele simţăminte care umpleau inima ta! Dacă aş avea măcar în parte acea speranţă neclintită, pe care o aveai tu în Dumnezeu, nu aş fi doborât de cea mai mică împotrivire. În fiecare zi numesc pe Dumnezeu "Tatăl meu" şi-i spun că sper în el. Dar vai! Cea mai mică încercare mă face să-mi pierd curajul şi să fiu abătut.
Preaiubitul meu ocrotitor, căruia Isus şi Maria nu-i pot refuza nimic, dobândeşte-mi acea supunere totală faţă de voinţa lui Dumnezeu, supunere care nu urmăreşte altceva decât să-l iubească şi să-l slujească. Dobândeşte-mi acea speranţă statornică, pe care n-o poate clinti nimic; acea speranţă plină de dragoste, care mişcă inima lui Dumnezeu şi îl cheamă să ne ajute; acea speranţă care ne sprijină în ispitele vieţii. Ea va fi cea mai dulce mângâiere în ceasul morţii mele şi îmi va deschide poarta veşniciei fericite. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Ziua a IV-a - Dragostea lui Dumnezeu
Sfinte Iosife, serafim al iubirii dumnezeieşti, împodobit cu toate virtuţile, dar mai ales cu iubirea faţă de Isus, ce haruri scumpe ai primit de la Dumnezeu, încă aici pe pământ: de a-l vedea mereu pe Isus, de a gândi şi de a lucra totdeauna pentru Isus, de a vorbi cu el şi despre el. Ce duioşie cerească, ce înflăcărare de dragoste a adus în inima ta această convieţuire cu Fiul lui Dumnezeu.
Sfinte Iosife, eu admir fericirea ta, dar eu nu am iubirea ta. Oare nu îl am şi eu pe acelaşi Isus preabun, preagingaş, preavrednic de iubire, care vine în sufletul meu în sfânta Împărtăşanie? Adeseori tu l-ai purtat în braţele tale, iar eu îl primesc în inima mea; el vine în sufletul meu şi se uneşte cu mine în mod tainic. Tu i-ai auzit primele cuvinte pe care le-a pronunţat şi simţeai cea mai mare bucurie auzindu-l că te cheamă "tată". Tot el, Fiul tău, îmi vorbeşte cu bunătate în Sfânta Evanghelie. Tu te bucurai de prezenţa lui văzându-l copil şi tânăr. Eu îl văd ascuns sub vălul Sfântului Sacrament, plin de iubire faţă de noi. Cu toate acestea în inima mea nu este acea dragoste pe care el o cere de la mine.
Sfinte Iosife, minune a iubirii cereşti, Isus nu-ţi poate refuza nimic, dobândeşte-mi te rog o dragoste sinceră şi înflăcărată faţă de el, Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Ziua a V-a - Umilinţa şi cunoaşterea de sine
Sfinte Iosife, tu ai fost atât de asemănător cu Isus şi Maria în umilinţă. Tu te-ai socotit atât de mic în ochii tăi şi ai oamenilor, dar Dumnezeu te-a înălţat în faţa sa. Învaţă-mă să fiu mic şi umil cu inima ca şi tine!
Tu căutai să te ascunzi de privirile oamenilor; darurile cereşti cu care ai fost împodobit ţi-au inspirat o părere modestă despre tine însuţi; eu, dimpotrivă, mă străduiesc să mă arăt înaintea lumii şi să fiu preamărit de oameni. Amorul propriu m-a orbit; el ascunde greşelile şi răutatea mea şi în loc să-mi plâng multele păcate, mă mândresc cu puţinul bine pe care îl fac; sau uneori sunt necăjit că n-am putut face tot răul de care sunt în stare.
Sfinte Iosife, vrednic de iubire, ocrotitorul şi părintele meu, îţi cer astăzi virtutea care stă la temelia întregii desăvârşiri creştineşti: cunoaşterea de sine, dispreţul de mine însumi, adică umilinţa creştinească. Dobândeşte-mi harul ca să zdrobesc idolul mândriei şi al respectului exagerat faţă de părerea oamenilor şi să caut a plăcea numai lui Dumnezeu în toate faptele mele. Ajută-mă să iubesc, asemenea ţie, tăcerea şi viaţa ascunsă şi să fiu resemnat când sunt dispreţuit şi uitat de oameni. Umilirea şi crucea lui Isus să fie idealul meu, aşa cum a fost pentru tine, şi astfel să ajung la slava veşnică. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Ziua a VI-a - Virtutea curăţiei
Sfinte Iosife, tu ai iubit din fragedă copilărie virtutea îngerească a curăţiei şi Dumnezeu te-a ales să fii soţul feciorelnic al Mamei Fiului său. Aflând că logodnica ta, Fecioara Maria, a zămislit prin puterea Duhului Sfânt, ai înţeles că Dumnezeu doreşte să trăieşti în curăţie desăvârşită împreună cu aceea care trebuia să-l nască pe Mântuitorul lumii. Astfel tu ai devenit modelul şi păzitorul sufletelor curate.
Pilda ta, sfinte Iosife, să înflăcăreze şi sufletul meu de dragoste faţă de Crinul nevinovăţiei. Ajută-mă să-mi feresc ochii şi urechile de orice lucru provocator pentru ca inima mea să nu fie tulburată de gândurile şi poftele josnice. Păstrează-mă în tovărăşia acelor oameni care preţuiesc această virtute şi ajută-mă să am faţă de ei cel mai profund respect. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Ziua a VII-a - Munca şi rugăciunea
Sfinte Iosife, vrednic soţ şi tată, tu ai înţeles porunca lui Dumnezeu de a câştiga hrana necesară sfintei Familii în sudoarea frunţii tale. Munca nu a fost pentru tine un mijloc de îmbogăţire, nici de rătăcire de la ţinta vieţii, "mântuirea sufletului", ci o permanentă rugăciune.
Model al muncitorilor, tu l-ai învăţat pe Fiul tău adoptiv, Isus Cristos, meseria de lemnar, încât toţi l-au recunoscut ca "fiul lemnarului". El însuşi nu s-a ruşinat să fie numit astfel. Învaţă-mă şi pe mine să muncesc din toată inima pentru binele oamenilor şi pentru slava lui Dumnezeu; să nu-mi fie ruşine nici chiar de munca cea mai simplă, ştiind că prin aceasta sunt un slujitor al semenilor mei. Întăreşte-mă atunci când munca fizică sau intelectuală mă doboară şi sunt ostenit. Îndreaptă-mă spre Fiul tău, care este odihna celor osteniţi. Luminează-mi mintea, ca dorinţa de câştig să nu pună stăpânire pe sufletul meu şi, muncind, să nu uit de Dumnezeu şi mântuirea sufletului meu. Ajută-mă să respect duminica, ziua sfântă de odihnă şi luminează-i şi pe mai marii mei să înţeleagă această datorie. Mijloceşte de la Isus cel Înviat, ca, atunci când mă voi întoarce în ţărâna din care am fost făcut, să primesc răsplata muncii mele cinstite şi să am parte de învierea celor drepţi. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Ziua a VIII-a - Sfinţenia
Sfinte Iosife, chemat de Dumnezeu la o mare sfinţenie, eu nu mă satur admirând comoara de haruri cu care este împodobit sufletul tău. Lucrurile exterioare nu te pot sustrage de la prezenţa lui Dumnezeu, iar dragostea dă o imensă valoare celor mai mici fapte ale tale. Binecuvântate sunt mâinile tale care au purtat de atâtea ori pe Fiul lui Dumnezeu şi care au lucrat numai pentru el! Fericiţi sunt ochii tăi, care l-au privit neîncetat! Fericită este feciorelnica ta inimă, care l-a iubit tot timpul şi a trăit numai pentru el!
Exemplu minunat de reculegere şi de dragoste înflăcărată, tu ai primit un dar deosebit ca să atragi inimile noastre spre Dumnezeu prin meditaţie. Curăţă, luminează şi sfinţeşte inima mea; condu-o în adevăratul sanctuar al vieţii interioare pentru că eu nu mai sunt în stare să fiu atent în timpul unei scurte rugăciuni, ceasuri şi zile întregi trecând fără ca eu să mă gândesc la Dumnezeu.
Sfinte Iosife, modelul vieţii spirituale, sprijinitorul sufletelor care năzuiesc spre desăvârşire, mă încredinţez cu totul îndrumării tale pe calea sfinţeniei. Priveşte la neputinţa şi lipsurile care-mi copleşesc sufletul. Scoate-mă din această primejdioasă nepăsare în care trăiesc de atâta timp. Dobândeşte-mi reculegerea sufletească, duhul meditaţiei, al rugăciunii şi al evlaviei. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui..
Ziua a IX-a - Ocrotirea în ceasul morţii
Fericite sfinte Iosife, ocroteşte-mă în mod deosebit în ceasul morţii. Te rog să fii alături de mine în acea clipă în care nu ştiu dacă mă vor mai ajuta puterile să te chem în ajutor şi să pronunţ numele sfinte ale lui Isus şi Mariei.
După o viaţă aşa de păcătoasă, pe care am dus-o, trebuie să mă tem de dreptatea lui Dumnezeu. Păcatele şi necredinţa mea stârnesc în mine frică. Pentru tine, sfinte Iosife, moartea n-a fost decât o flacără mai aprinsă de dragoste. Viaţa ta sfântă nu putea să fie încoronată înaintea lui Dumnezeu decât cu o moarte sfântă.
Tu eşti modelul, patronul şi mângâietorul muribunzilor. Fă să am parte de moartea celor drepţi. Pentru aceasta, ajută-mă să trăiesc mereu în prezenţa lui Isus şi a sfintei Fecioare Maria. Învaţă-mă să fiu mort de pe acum pentru amorul meu propriu, pentru poftele dezordonate şi să caut în toate să-i plac numai lui Dumnezeu şi să trăiesc numai pentru acela care a murit din dragoste pentru mine.
Din această clipă vreau să mă pregătesc pentru moarte, sub ocrotirea ta şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu vreau să fac pocăinţa pentru păcatele mele şi să încep a-l iubi pe Dumnezeu din tot sufletul meu şi din toate puterile mele.
Isuse, Marie, Iosife, cu speranţă în ocrotirea voastră, iau această hotărâre; ajutaţi-mă acum şi în ceasul morţii mele. Amin.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...
Rugăciune către sfântul Iosif
Adu-ţi aminte, soţule preacurat al Fecioarei Maria, preaiubitul meu patron, sfinte Iosife, că nu s-a auzit niciodată să-ţi fi cerut cineva ocrotirea şi ajutorul fără să fi fost mângâiat. Însufleţit de această încredere, vin la tine şi cu toată ardoarea inimii mă încredinţez ţie. Nu dispreţui rugăciunile mele, purtătorule de grijă al Mântuitorului, ci primeşte-le cu bunăvoinţă.
Amin.
V. Isuse, Marie, Iosife,
R. vouă vă dăruiesc inima şi sufletul meu.
V. Isuse, Marie, Iosife,
R. ajutaţi-mă în cea din urmă luptă cu moartea.
V. Isuse, Marie, Iosife,
R. în pace cu voi să-mi dau sufletul meu.
Litania Sfantului Iosif
Doamne, indura-te spre noi.
Cristoase, indura-te spre noi.
Doamne, indura-te spre noi.
Cristoase, auzi-ne.
Cristoase, asculta-ne.
Tata din cer, Dumnezeule, indura-te spre noi.
Fiule, Rascumparatorul lumii, Dumnezeule, indura-te spre noi.
Spirite Sfant, Dumnezeule, indura-te spre noi.
Sfanta Treime, un singur Dumnezeu, indura-te spre noi.
Sfanta Marie, roaga-te pentru noi.
Sfinte Iosife, roaga-te pentru noi.
Stralucita odrasla a lui David, roaga-te pentru noi.
Lumina patriarhilor, roaga-te pentru noi.
Sotul Nascatoarei de Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Pazitorule curat al Fecioarei, roaga-te pentru noi.
Purtatorule de grija al Fiului lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Aparatorule neobosit al lui Cristos, roaga-te pentru noi.
Capul Preasfintei Familii, roaga-te pentru noi.
Iosife preadrepte, roaga-te pentru noi.
Iosife preacurate, roaga-te pentru noi.
Iosife preaintelepte, roaga-te pentru noi.
Iosife preaputernice, roaga-te pentru noi.
Iosife preaascultatorule, roaga-te pentru noi.
Iosife preacredinciosule, roaga-te pentru noi.
Oglinda rabdarii, roaga-te pentru noi.
Iubitorule de saracie, roaga-te pentru noi.
Pilda mestesugarilor, roaga-te pentru noi.
Podoaba vietii casnice, roaga-te pentru noi.
Pazitorul feciorelnicilor, roaga-te pentru noi.
Sprijinitorul familiilor, roaga-te pentru noi.
Mangaierea nenorocitilor, roaga-te pentru noi.
Nadejdea bolnavilor, roaga-te pentru noi.
Ocrotitorul celor ce mor, roaga-te pentru noi.
Groaza diavolilor, roaga-te pentru noi.
Aparatorul sfintei Biserici, roaga-te pentru noi.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta pacatele lumii, iarta-ne Doamne.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta pacatele lumii, asculta-ne Doamne.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta pacatele lumii, indura-te spre noi.
V: Dumnezeu l-a randuit pe el stapan al casei sale.
R: si mai mare peste toate avutiile sale.
Sa ne rugam: Dumnezeule, care printr-o pronie nespusa ai binevoit sa-l alegi pe fericitul Iosif ca sot al Preacuratei tale Nascatoare, te rugam sa ne invrednicesti a-l avea drept mijlocitor in cer pe acela pe care-l cinstim pe pamant ca pe un ocrotitor al nostru, Tu, care vietuiesti si domnesti in vecii vecilor. Amin.
Rugaciuni in cinstea Sf. Iosif, ocrotitorul familiilor
Sfinte Iosife, tata prtator de grija al lui Isus si sot preacurat al Mariei, care ti-ai trait viata implinindu-ti in mod desavarsit chemarea, sustinand prin munca mainilor tale Sfanta Familie de la Nazaret, ocroteste-ne si pe noi care plini de incredere alergam la tine.
Tu cunosti dorintele, necazurile si sperantele noastre. Venim la tine, caci stim ca vom afla in tine un puternic ocrotitor. Si tu ai cunoscut incercarile, oboseala, truda; dar sufletul tau, plin de cea mai adanca pace, a tresaltat de bucurie avandu-l aproape pe Fiul lui Dumnezeu, incredintat tie, si pe Maria, preadulcea lui Mama.
Ajuta-ne sa intelegem ca in munca noastra nu suntem singuri; sa stim sa-l descoperim pe Isus alaturi de noi, sa-l primim prin har si sa-l pastram cu fidelitate, asa cum ai facut tu.
Dobandeste-ne harul ca in familia noastra totul sa fie sfintit, in iubire, in rabdare, in dreptate si in cautarea binelui pentru toti. Amin.
Invocarea Sf. Iosif pentru curatia trupeasca
Sfinte Iosife, pazitorul si parintele feciorelnicilor, in a carui credincioasa paza a fost incredintata insasi nevinovatia, Isus Cristos si Fecioara fecioarelor, Maria, te rog cu umilinta, prin amandoua aceste scumpe zaloage, Isus si Maria, ca pazindu-ma de orice necuratie sa slujesc totdeauna in curatie lui Isus si Mariei, cu sufletul neprihanit si cu trupul nepatat.
Amin.
Rugaciune catre Sf. Iosif, modelul muncitorilor
Sfinte Iosif, modelul tuturor celor care muncesc, dobandeste-mi harul de a munci in spirit de pocainta, pentru ispasirea nenumaratelor mele pacate; de a lucra constiincios, punand datoria deasupra inclinatiilor mele; de a lucra cu recunostinta si bucurie, socotind o fericire posibilitatea de a intrebuinta si dezvolta prin munca darurile primite de la Dumnezeu.
Ajuta-ma sa lucrez ordonat, pasnic, cumpatat si plin de rabdare, fara a ma trage inapoi in fata oboselii si a greutatilor; sa lucrez mai ales cu intentie curata si cu daruire, gandindu-ma ca in ceasul mortii va trebui sa dau seama de timpul pierdut, de talentele nefolosite si de binele nefacut.
Deviza mea sa fie: totul pentru Isus si Maria; totul sa fie cat mai asemenea cu munca ta. Amin.
Rugaciune catre Sf. Iosif, patronul Bisericii
La tine alergam, fericite Iosife, in necazul nostru si plini de incredere cerem ocrotirea ta, dupa aceea a sfintei tale sotii.
Pentru sfanta legatura de dragoste ce te-a unit cu neprihanita Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si pentru dragostea parinteasca ce ai avut-o catre Pruncul Isus, te rugam fierbinte sa privesti cu bunavointa la mostenirea pe care Isus a dobandit-o cu sangele sau si, prin puterea si ajutorul tau, sa ne aperi in nevoile noastre.
Apara, pazitorule preaintelept al dumnezeiestii Familii, neamul ales al lui Isus Cristos. Indeparteaza de la noi, preaiubitorule parinte, toate ratacirile si patimile. Preaputernicul nostru ocrotitor, vino in ajutorul nostru in aceasta lupta impotriva puterii intunericului.
Si precum odinioara ai scapat de primejdia mortii pe Pruncul Isus, tot asa apara acum sfanta Biserica a lui Dumnezeu de cursele vrasmase si de orice nenorocire si intinde pururea peste fiecare dintre noi ocrotirea ta, pentru ca, sprijiniti de pilda si ajutorul tau, sa traim si sa murim in sfintenie si sa dobandim fericirea vesnica. Amin.
Rugaciune pentru o moarte buna
Sfinte Iosife, care ai murit in bratele lui Isus si ale Mariei, vino in ajutorul meu, mai cu seama cand moartea va pune capat vietii mele si dobandeste-mi mangaierea pe care o doresc din toata inima, sa-mi dau sufletul in preasfantele maini ale lui Isus si ale Mariei, iar dupa sfarsitul vietii pamantesti sa ma bucur de fericirea vesnica in cer. Amin.
|
|
|
|
|