Viaţa Spirituala - Calvaria - Satu Mare
|
Rugaciuni pentru Sfanta Biserica
Aminteşte-ţi, Părinte,
de familia care îţi aparţine încă de la început.
Recunoaşte Biserica drept Mireasă
a Fiului tău unul-născut,
pentru care el nu a ezitat să-şi verse sângele.
Împodobeşte-o, te rog, cu strălucirea sfinţeniei,
cu bogăţia harului,
pentru ca să se poată prezenta cu demnitate
în faţa Mirelui
care a răscumpărat-o cu un preţ atât de mare.
Priveşte cu bunăvoinţă la fiii acestei Mame
şi uneşte toate neamurile,
pentru ca toţi să te poată recunoaşte
pe tine, Dumnezeule, ca Tată,
şi pe Fiul tău, pe care l-ai trimis în lume,
pe Isus Cristos, şi pe Duhul Sfânt,
cu o singură credinţă, cu o speranţă tare
şi cu o iubire desăvârşită. Amin.
Sfinţeşte, Părinte sfânt, Biserica ta,
fereşte-o de orice scandal şi dezbinare,
şi pentru ca să fie o singură turmă şi un singur Păstor,
revarsă mila ta asupra popoarelor care nu te cunosc
şi luminează-le inimile pentru ca să te cunoască
şi să te iubească.
Distruge planurile celor nelegiuiţi
ca să nu împiedice împărăţia ta
şi manifestarea gloriei tale.
Dăruieşte Sfântului Părinte, episcopilor, preoţilor,
călugărilor şi tuturor credincioşilor tăi
harul de a te sluji cu iubire.
Dăruieşte înţelepciune celor care conduc poporul
pentru ca să împartă cu fidelitate dreptatea,
să caute pacea şi binecuvântarea ta.
Dă muribunzilor o adevărată căinţă,
celor păcătoşi iertare şi pocăinţă,
duşmanilor mei iubire şi bunăvoinţă,
prietenilor, rudelor şi binefăcătorilor mei iubirea ta
şi întregii Biserici bunurile spirituale şi temporale.
Condu-ne pe noi şi lucrurile noastre
ca să împlinim voinţa ta.
Dă odihnă veşnică sufletelor din purgatoriu,
iar celor care au în mod deosebit nevoie
de ajutorul nostru
sau faţă de care suntem datori să ne rugăm,
dă-le pacea şi bucuria ta. Amin.
Isuse, lumină adevărată,
care-l luminezi pe orice om care vine în lume,
fă ca, prin puterea nepreţuită a morţii tale,
să fie învins întunericul păcatului,
ca toţi să îmbrăţişeze lumina adevărului tău
şi să se întoarcă la turma Bisericii tale.
O, bunule Păstor,
care ţi-ai dat viaţa pentru oile tale,
ocroteşte şi apără turma ta de cursele şi violenţele
pe care le întind cei ce se prezintă în piei de oaie,
dar în interior sunt lupi răpitori.
Fă ca toţi să fie o singură turmă şi un singur păstor.
Rămâi cu noi, Doamne, aşa cum ai spus:
„Iată, eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor!”
Arată că Biserica ta a fost construită pe piatră
şi că puterile iadului nu o vor birui. Amin.
Duhule Sfânt, Duh de iubire şi de pace,
care ai unit atâtea popoare într-o singură credinţă,
dăruieşte-le celor care ne conduc
belşugul harului tău
şi umple inimile lor cu iubirea
pe care a poruncit-o Domnul Isus,
când a plecat din această lume,
pentru ca, prin strălucirea acestui semn,
să poată fi recunoscuţi în numărul aleşilor tăi.
Nu îngădui ca, atraşi de vreo patimă,
să pună piedici în calea măririi tale dumnezeieşti
şi să tulbure pacea Bisericii,
ci ajută-i să conducă poporul încredinţat lor
la Ierusalimul ceresc, la vederea păcii veşnice. Amin.
Duhule Sfânt, Mângâietorule,
vino cu milostivire în ajutorul Bisericii tale.
Întăreşte-o cu puterea ta împotriva duşmanilor ei
şi, prin dragostea şi harul tău,
reînnoieşte duhul slujitorilor tăi,
pe care i-ai ales ca să preamărească în tine
pe Tatăl şi pe Fiul său Unul-născut,
Domnul nostru Isus Cristos. Amin.
Pentru unirea în credinţă a creştinilor
Dumnezeule atotputernic şi îndurător,
care prin Fiul tău ai voit să aduni
feluritele neamuri într-un singur popor,
noi implorăm bunătatea ta
pentru ca toţi aceia care se mândresc
cu numele de creştin,
îndepărtând dintre ei orice dezbinare,
să fie una în adevăr şi iubire, şi toţi oamenii,
luminaţi de strălucirea adevăratei credinţe,
să se adune în comuniune frăţească
în unica ta Biserică.
Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Aş vrea să fiu un fiu al Bisericii;
să nu fiu cunoscut ca iniţiatorul vreunei erezii,
ci să port numele lui Cristos.
Aş vrea să port acest nume,
care rămâne ca o binecuvântare pe pământ.
Doresc ca duhul meu, precum şi lucrările mele,
să-mi dea dreptul să fiu numit creştin.
Dacă eu, care în ochii altora sunt mâna ta dreaptă,
eu, care port numele de prezbiter
şi am ca misiune vestirea cuvântului;
dacă eu aş ajunge să comit vreo greşeală
împotriva învăţăturii Bisericii
sau împotriva adevărurilor şi normelor Evangheliei,
aşa încât să devin un scandal pentru Biserică,
Biserica întreagă atunci,
cu o hotărâre unanimă,
să mă separe şi să mă smulgă
tocmai pe mine, mâna sa dreaptă,
şi să mă arunce departe.
(Origene) |
|
|
|
|