Viaţa Spirituala - Calvaria - Satu Mare
|
Rusinea la spovada
Taina Spovedaniei
Lucrarea apărută în 1998 la Casa de Editură "Viaţa Creştină" din Cluj-Napoca este o reeditare după ediţia apărută la Blaj în 1928, ediţie întocmită de Iuliu Maior.
SĂ NU NE FIE RUŞINE A NE SPOVEDI PĂCATELE
Nu este plăcut a-ţi mărturisi păcatele în orice împrejurare. Oricum ar fi omul, totdeauna are ceva de ascuns, dacă nu fapte, cel puţin gânduri şi pofte ascunse şi ruşinoase, aşa că nu e de mirare că oricare creştin roşeşte sub patrafir. Să ne aducem aminte însă, încă o dată, de rugăciunea de după ectenia morţilor, care zice: "Că nu este om care să fie viu şi să nu păcătuiască, numai Tu singur eşti fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevăr", şi nu ne va fi ruşine a ne mărturisi păcatele.
Pentru a ne feri de această însuşire atât de rea a celor mai mulţi păcătoşi, aduc aici câteva pilde, din care putem învăţa multe lucruri bune.
Un elev al marelui filosof Socrate, intra tocmai într-o casă rău famată, când din întâmplare trecuse pe acolo marele său învăţător. De ruşine el s-a ascuns în casă cu speranţa că nu-l va afla marele său dascăl, dar Socrate a intrat în casă şi a strigat din toate puterile: "Fiule, vino afară. Că a ieşi din casa aceasta nu e ruşine, pe când a intra în ea este ruşinea ruşinilor". Tot aşa i s-ar putea striga şi păcătosului, căruia îi este ruşine a se spovedi. Acestuia i s-ar putea zice: "Ruşine e să faci păcatul, dar a te debarasa de el, a-l spovedi, a-l mărturisi înaintea preotului, nu este nici o ruşine".
La Sfântul Francisc de Sales, Episcopul oraşului Geneva, veni odată un domn bine îmbrăcat, să se intereseze când s-ar putea spovedi. Domnul se purta cât se poate de timid şi era foarte ruşinat. "Ce aţi crede despre mine, Preasfinţite, dacă V-aş mărturisi toate păcatele mele cele ruşinoase?", întrebă la sfârşit domnul cel bine îmbrăcat. "Te-aş considera drept un sfânt - răspunse Sfântul Francisc - pentru că numai sfinţii şi-au mărturisit fără nici o sfială păcatele". Domnul, la auzul acestui răspuns neaşteptat, începu a prinde curaj, şi făcu numaidecât o mărturisire completă a păcatelor sale.
Sfântul Bernardin povesteşte despre un preot cucernic că, trecând odată prin biserică, tocmai când spovedeau mai mulţi preoţi o mulţime mare de credincioşi, l-ar fi văzut pe diavolul, amestecându-se şi el printre mulţimea credincioşilor. Preotul îl întrebă: "Ce cauţi aici?" Diavolul răspunse: "Dau înapoi ceea ce am furat". "Ce-i asta şi ce vrei să spui cu aceasta?", îl întrebă din nou preotul. "Dau înapoi ruşinea", răspunse diavolul. "Când au făcut păcatele care le mărturisesc astăzi credincioşii aceştia, eu le furasem ruşinea, pentru ca să-i încurc tot mai mult în păcate; iar acuma, când au venit la mărturisire, le-o dau înapoi, pentru ca să le fie ruşine a-şi mărturisi păcatele". Acelaşi lucru ni-l spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: "Diavolul face tocmai contrarul faţă de ceea ce face Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a dat simţul ruşinii pe care-l simţim îndată ce am făcut vreun păcat, în timpul mărturisirii vrea însă să ne dea încredere în noi înşine. Pe când diavolul ne dă încrederea în clipa păcătuirii, iar la spovedanie ne umple cu simţul ruşinii".
Oricare preot adevărat se poate doar bucura când îi mărturiseşte cineva vreun păcat mai mare.
Pilda Sfântului Francisc de Sales cred că a fost destul de grăitoare. Şi să mă credeţi, dragi cititori, că nu există pentru un bun preot o mai mare bucurie decât când vede că un credincios, în timpul mărturisirii, se mântuieşte de un mare păcat. Preotul bun este asemenea unui pescar, care se bucură cu atât mai mult cu cât prinde un peşte mai mare. De aceea a şi rânduit Dumnezeu ca, uneori, şi cei mai mari păcătoşi să se facă preoţi, şi astfel să fie cu atât mai milostivi faţă de cei ce se mântuiesc. Sfântul Petru, care s-a lepădat de Cristos de trei ori, a fost, după cum susţin Sfinţii Părinţi, cel mai îngăduitor faţă de cei ce se mărturiseau. "Pentru ce te sfieşti a-ţi mărturisi păcatele aceluia care este şi el păcătos, şi poate mai păcătos decât tine?", întreabă pe bună dreptate Sfântul Augustin. "Domnul Cristos nu a dat puterea iertării păcatelor nici îngerilor, nici arhanghelilor, ci preotului hirotonit, aşadar unui simplu om", zice Sfântul Ioan Gură de Aur.
La Sfântul Ludovic Bertrand, care trăia în mănăstirea călugărilor dominicani din Valencia (Spania), mort la anul 1580, veni într-o zi un păcătos să se spovedească. Ori de câte ori îşi mărturisea un păcat greu, se uita în ochii preotului, ca să vadă nu cumva se miră de păcatele sale cele mari. Însă preotul rămase foarte liniştit şi faţa lui nu se schimbă deloc. La sfârşitul spovedaniei, credinciosul zise: "Mai am de mărturisit un păcat pe care l-am făcut chiar aici, în scaunul mărturisirii: te-am judecat pe nedrept tocmai pe Sfinţia ta, pentru că, pe faţa Sfinţiei tale, nu am observat nici o schimbare la mărturisirea păcatelor mele celor mari, mi-am zis că poate şi Sfinţia ta ai făcut aceleaşi păcate ca şi mine, altfel ai fi manifestat uimire la mărturisirile mele". Sfântul îi răspunse: "Iubite fiu, te pot asigura că n-am făcut nici unul din păcatele pe care tu mi le-ai mărturisit, dar într-adevăr eu le-am ascultat în toată liniştea. Nu m-am bucurat de păcatele tale, ci de părerea ta de rău. M-a durut că L-ai vătămat pe Dumnezeu cu păcatele tale, dar m-am bucurat, împreună cu îngerii din ceruri, de întoarcerea ta; m-am bucurat că te-am văzut întorcându-te către Tatăl asemenea fiului rătăcit. Oare nu-ţi aduci aminte că şi Domnul mai mult S-a bucurat de întoarcerea unui păcătos, decât de cei 99 de drepţi?". Auzind păcătosul cuvintele preotului, se ruşină şi începu să plângă, făcând astfel pocăinţă desăvârşită.
Cel ce se ruşinează a-şi mărturisi păcatele înaintea preotului, va trebui să şi le mărturisească la judecata din urmă, înaintea lumii întregi, rămânând nefericit pentru vecie. De aceea, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cel ce se ruşinează a-şi mărturisi păcatele acuma, la judecata din urmă nu se va ruşina numai de unul sau de altul, ci de lumea întreagă", iar Sfântul Augustin spune: "Când omul acoperă, descoperă Dumnezeu, şi când descoperă Dumnezeu, acoperă omul".
Creştinii cei vechi nu se sfiau a-şi mărturisi păcatele înaintea întregii adunări. Sfântul Augustin, marele episcop din Hippone (Africa), unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii, a scris o carte - "Mărturisirile" - în care-şi descoperă păcatele sale înaintea întregii lumi. Chiar de aceea, să nu ne ruşinăm a ne mărturisi păcatele noastre înaintea preotului rânduit, că e mai bine să ne sfiim pentru o clipă aici pe pământ, decât să ardem o veşnicie întreagă în lumea cealaltă.
material preluat de pe profamilia.ro |
|
|
|
|
