Articole - Calvaria - Satu Mare
|
Si a nascut pe fiul ei cel dintai nascut, l-a infasat si l-a asezat intr-o iesle.
Şi a născut pe fiul ei cel dintâi născut, l-a înfăşat şi l-a aşezat într-o iesle. (Lc 2,6-7)
Naşterea Mântuitorului este caracterizată de un considerabil contrast, realizat de două momente.
În primul ne sunt prezentaţi Maria şi Iosif, care negăsind un adăpost în oraş, se retraseră într-un staul răcoros la marginea oraşului. Aici Maria l-a născut pe Acela care este Mântuitorul tuturor oamenilor, în condiţii sărace şi umile.
Al doilea moment ne descrie imensul ocean de lumină cerească în care sunt învăluite cetele de îngeri care îl lăudau pe Dumnezeu cântând: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor faţă de care Dumnezeu a binevoit”.
Acest contrast ne îndeamnă la o reflecţie mai profundă a acestor evenimente.
În timp ce Acela care este Regele Universului era atât de mic încât nu i se dădea importanţă şi se pregătea să vină pe lume într-un mic staul de la marginea unui oraş al Palestinei, împăratul Cezar August care domina lumea mediteraneană din acele timpuri, îşi manifestă una din funcţiile sale de suveran şi pe teritoriul Palestinei.
Fecioara Maria şi logodnicul ei Iosif se supun recensământului ce are loc în întregul Imperiu Roman. „Pe când erau acolo, Mariei îi veni să nască” pe Cel ce va fi Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru. Maria se supune acestei necesităţi naturale, fără a putea alege momentul potrivit sau vreo împrejurare mai bună. Este evident şi faptul că ea nu a avut parte nici măcar de acel ajutor necesar, pe care ea l-a oferit verişoarei sale Elisabeta. Maria şi Iosif nu găsesc un alt refugiu pentru copilaşul care se va naşte decât un staul în care se afla o iesle şi câteva paie. După ce s-a născut copilul ce avea să se numească Isus, Maria mama lui l-a înfăşurat si l-a aşezat în leagănul improvizat de Iosif.
Mai târziu Isus va spune: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul.(Lc 9,58)
Prin împrejurimi se aflau nişte păstori, cărora în timp ce îşi petreceau noaptea pe câmp păzindu-şi turmele, le apăru un înger al Domnului care le aduse vestea ce a bună, care a fost completată de apariţia cetelor de îngeri care-l preamăreau pe Dumnezeu.
Micuţul Isus lipsit de căldură şi condiţii umane se identifică cu acei ciobănaşi cărora le-a fost anunţată vestea ce mare: Naşterea Mântuitorului lor şi a celor care cred în Dumnezeu.
Dar cine este acest Mântuitor care a venit pe lume în condiţii atât de umile?
El este Mesia cel aşteptat, Unsul lui Dumnezeu şi Regele definitiv al Israelului. Dar acest rege nu a trebuit căutat într-un palat, pentru că el nu a venit pentru confort şi bogăţie, ci a venit pentru mântuirea noastră. Venind în lume Dumnezeu s-a făcut cunoscut în natura sa divină, în dragostea şi mila sa nemărginită. Odată cu venirea sa, Isus ne-a adus şi acea pace care a fost întemeiată pe consimţământul binevoitor al lui Dumnezeu.
Reacţiile pe care le provoacă acest eveniment sunt diferite: păstorii se lasă conduşi de dorinţa de a-l căuta pe Regele şi Mântuitorul lor care abia s-a născut.
Toţi cei care-i ascultă nu pot rămâne numai uimiţi, pentru că această uimire produsă de vestea îngerilor, provoacă nişte mişcări sufleteşti care se suprapun peste alte impresii prezente în sufletul fiecăruia.
În noaptea luminoasă, inima Mariei este un ocean de bucurie. Micuţul ei fiu, gingaş şi firav ca o floare strânsă în braţe, este Dumnezeul ei, eliberatorul pe care ea l-a dat lumii, devenind astfel Mamă, păstrându-şi fecioria, „conceput prin puterea tainică a fecioarei şi înflorind ca o floare de lumină şi viaţă, a suflului cald al Spiritului Sfânt. (Ioan Damaschinul)
Maria reflectează la tot ce se întâmplă în jurul ei, de aici înţelegem că pentru ea totul e clar şi evident. Ea nu este o fiinţă pasivă, ci caută mereu să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă, demonstrând astfel că numai printr-o reflecţie continuă şi profundă se poate înţelege acest eveniment.
Cum se împacă oare această naştere a lui Isus într-o totală sărăcie, supusă trecerii timpului cu aceste măreţe titluri: Rege definitiv al Israelului, Mântuitor al omenirii, Fiu preaiubit al lui Dumnezeu…?
Ce se întâmplă în situaţia omenirii odată cu această venire a lui Isus?
Aceste întrebări şi multe altele ne arată că mai avem şi astăzi mult de reflectat în legătură cu această venire a lui Isus.
Naşterea lui Isus face vizibilă acţiunea îndurării lui Dumnezeu, prin faptul că acesta este prezent în Mântuitorul care abia s-a născut. El a intrat în condiţia noastră umană, însuşindu-şi această soartă pornind chiar de la slăbiciunea pruncului în faşă.
Această minunată floare de lumină şi de viaţă, ne însoţeşte mereu cu mireasma sa împăciuitoare, noi trebuind numai s-o primim în suflet şi în viaţa de zi cu zi.
Noi suntem nevoiţi să-l primim pe Isus, pentru că El este viaţa în adevăratul sens al cuvântului, fără de care nu putem exista.
Dumnezeu şi-a trimis Cuvântul, iar Acesta fiind primit dăruieşte Viaţa. Apoi Dumnezeu şi-a trimis sufletul său: „Luând ţărână l-a făcut pe om şi a suflat în nările lui suflare de viaţă” (Gen. 2,7) astfel omul devenind fiinţă vie. Viaţa omului depinde de primirea Cuvântului prin suflul vieţii, de aceea omul există numai ca fiinţă deschisă şi primitoare.
Isus, odată cu intrarea sa în viaţa şi sufletul nostru, aduce cu sine bucuria cea veşnică. Dar pentru ca această bucurie să fie completă şi veşnică, trebuie să fie împărtăşită.
Să încercăm aşadar să facem din Bucuria acestei Sărbători o Bucurie Universală, pentru că şi Dumnezeu când a venit să ne aducă mântuirea, a dat-o tuturor oamenilor fără să facă vreo diferenţă.
Să împărtăşim deci această Bucurie, pentru că numai astfel vom avea parte de Fericirea cea veşnică în Isus - Om şi Dumnezeu.
P. Florin Silaghi SJ |
|
|
|
|
