Articole - Calvaria - Satu Mare
|
Teologia Noului Testament IV
Gânduri despre Naşterea Domnului pe baza unei pericope mai plictisitoare, tabelul genenalogic al Sf. Matei (Mt 1,1-17)
„Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia; Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Cristos. Deci, de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Cristos, sunt patrusprezece neamuri” (Mt1,1-17).
Cred că a fost destul de plictisitor pasajul evanghelic de mai sus. Mulţi cititori nu îl parcurg până la sfârşit, se dau bătuţi după ce citesc patru rânduri din tabelul genealogic. Şi totuşi, cu acest tabel îşi începe Sf. Matei evanghelia. Dacă noi ar trebui să scriem o evanghelie, sunt convins că nu am începe cu un tabel atât de lung şi de plictisitor ca al Sf. Matei. De altfel, de prea puţine ori se citeşte acest tabel genealogic în biserici, şi de şi mai puţine ori se predică despre el. Cu toate acestea, Sf. Matei a considerat că acesta este cel mai potrivit text pentru începutul Evangheliei sale...
Ca să înţelegem de ce a fost atât de important acest tabel genealogic pentru Sf. Matei, trebuie să intrăm pe “lungimea lui de undă”. Sf. Matei a fost evreu şi a scris evanghelia pentru evrei creştini (argumente într-un articol viitor). În antichitate, şi mai ales pentru un evreu, ascendenţa familială, tabelul genealogic juca un rol crucial. De exemplu, dacă cineva pretindea că e preot, trebuia să demonstreze că linia sa genealogică coboară de la Aron, fratele lui Moise. La fel un rege, trebuia să dovedească apartenenţa la familia regelui David. Dar arborele genealogic era şi mai important pentru a demonstra puritatea rasei. Adică a avea în arborele genealogic un străin, însemna a pierde drepturile de membru al poporului lui Dumnezeu. Din aceste considerente îşi începe Sf. Matei evanghelia cu un tabel genealogic.
Evanghelistul elaborează cu atenţie o listă ordonată, meditată şi gândită bine. Îi împarte pe toţi strămoşii lui Isus în trei grupe, conform celor trei etape importante din istoria poporului ales. Întâlnim trei grupe a câte 14 generaţii: de la Abraham până la David, de la David până la exilul din Babilon şi de la exil până la Isus: 3x14 generaţii.
Sf. Matei ne dă o lecţie a istoriei şi a psihologiei, o lecţie a etapelor vieţii: în prima listă, el demonstrează că fiecare om se naşte pentru a fi mare. În prima parte a tabelului genealogic, lista numelor culminează cu regele David, cel mai important şi cel mai rege din istoria Israelului. Fiecare copil, când e mic, vrea să fie mare, când îşi face planuri pentru viitor, vrea să fie important, vestit, “cineva”. Şi, teologic vorbind, fiecare om se naşte în mod esenţial pentru a fi rege, asemenea lui Cristos. A doua listă se încheie cu sclavia din Babilon. Evanghelistul vrea să spună că fiecare om îşi pierde măreţia atunci când păcătuieşte şi devine sclav al păcatelor şi viciilor sale. Cred că nu există om, care să nu aibă o etapă a ruşinii, a dezastrului şi a tragediei personale, o “cădere a Ierusalimului”, profanare a “Sfintei Sfintelor”, o perioadă a exilului, când nu îşi găseşte liniştea în această lume. A treia listă se încheie cu Isus. Noi, oamenii, “chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, ne putem recupera măreţia doar prin Cristos. Doar el ne eliberează, ne curăţă chipul întinat şi murdărit de atâta rău comis cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea. Şi aici intervine vestea cea bună, “evanghelia” lui Matei: Dumnezeu nu permite ca istoria să se încheie în mod tragic: în Isus, orice nenorocire, suferinţă, cădere, se poate schimba în triumf. Ba mai mult: această ordine în tabelul genenalogic, 3x14 generaţii, dovedesc faptul că nu noi, oamenii facem istoria, nu noi o stăpânim. Istoria are un scop, decurge după un plan, nu e stăpânită nici de oameni, nici de mişcarea astrelor, nici nu e o succesiune a coincidenţelor. Timpul, istoria, universul, au un singur stăpân: Dumnezeu. Noi, oamenii, oricât de mari sau de mici să fim în manualele de istorie, rege, preşedinte, ministru sau un simplu număr dintr-o statistică, 1 din 23.000.000, ajungem în “cartea vieţii” doar dacă arătăm spre Cristos. Ba mai mult, în această istorie a umanităţii, în istoria noastră personală, nu există nimic mai important decât căutare şi găsirea Domnului nostru Isus Cristos. Sf. Matei exprimă acest lucru în felul următor: există 3 liste a 14 nume. Este un joc de cuvinte şi de cifre. 3 este numărul divin, totalitatea, absolutul, 14 este numele lui David. În acel timp nu se foloseau numere ci litere. 14 în limba aramaică şi ebraică se scrie DVD adică David = 14 (ei foloseau doar consoane, fără vocale). De trei ori David înseamnă “triplul David”, Mesia total, autenticul şi adevăratul descendent al lui David. El este puctul culminant al tabelului genealogic, al istoriei poporului ales, şi trebuie să fie punctul culminant al vieţii şi activităţii noastre.
Mai trebuie amintit un lucru foarte important: prezenţa femeilor în tabelul genealogic al lui Isus. În timpul acela, în lista strămoşilor de personaje vestite, niciodată nu figurau femeile. Femeia, în timpul lui Isus, era considerată doar o proprietate – a tatălui sau a soţului. Nu avea drepturi, nu putea depune mărturie, era lipsită de drepturi în societate. Orice bun evreu care se scula dimineaţa şi se ruga, îi mulţumea lui Dumnezeu pentru trei lucruri: că nu s-a născut păgân, că nu s-a născut sclav, că nu s-a născut femeie. Totuşi în genealogia elaborată de Sf. Matei, întâlnim patru femei. Este vorba depre: Tamar, Rahab, Rut şi văduva lui Uriel, Batşeba. Dacă verificaţi în Vechiul Testament, Tamar era o incestuasă, care, printr-o păcăleală, a rămas însărcinată cu socrul ei (Geneză (Facere) 38). Rahab, o femeie păgână, a fost de profesie prostituată. Istoria ei este o istorie de spionaj militar, în timpul perioadei cuceririi (Iosue 2). Rut era o femeie moabită. Despre moabiţi scrie Cartea Deuteronomului: “Amonitul şi moabitul să nu intre în obştea Domnului; nici al zecelea neam al lor în veci să nu intre în obştea Domnului” (23,3). Văduva lui Uriel, Batşeba, femeie păgână (hitită), era o femeie adulteră (2Sam 11). Şi-a înşelat soţul cu regele David. Acestea sunt înaintaşele lui Isus. Dacă Sf. Matei ar fi căutat şi mai în amănunt în tot Vechiul Testament, nu ar fi putut găsi patru personaje mai puţin vredinice să fie înaintaşele Domnului. Pentru cei din vechime, genealogia era motiv de orgoliu, cinste şi faimă. Aici, în schimb, femeile – dar şi unii bărbaţi – nu sunt decât motiv de ruşine. Şi intervine din nou vestea ce bună, “evanghelia” Sf. Matei: aceste persoane amintite, bărbaţi şi femei îmbracă o realitate simbolică ce le transcede. În iubire şi durere, în păcat şi bucurie, în iertarea fiecăruia, se schiţează istoria omenirii peregrine şi suferinde, păcătoasă şi plină de speranţă, marea familie din care Domnul face parte, marea familie a noastră. Isus îi şi ne acceptă pe toţi într-o îmbrăţişare veşnică, unică, simţită, ca şi cum nu ar voi să ne lase. Pentru că El a venit pentru ceea ce era pierdut, să cureţe ceea ce s-a întinat, să ducă la Tatăl pe cel care a rămas orfan.
Numele din tabelul genealogic au un singur scop: să arate înspre Isus. Numele noastre în istoria pe care o trăim, la fel au un singur scop: să arate spre Isus. Timpul de pregătire pentru venirea Domnului, Postul Crăciunului, Adventul, doresc să conştientizeze în noi chiar acest lucru. Că ne cheamă Fares, Tamar, Manase, Rut, Batşeba etc., nu contează, important e că Domnul vrea să ne îmbrăţişeze cu o îmbrăţişare veşnică, unică, care nu vrea să ne lase... întrebarea e dacă noi acceptăm această îmbrăţişare?
Acest articol vrea să fie şi o urare de Crăciun, venirea pe pământ a Domnului. Se spune despre Sf. preot Filip Neri, un sfânt ciudat al timpului său (sec. 16) şi poate şi al timpurilor noastre, că odată juca biliard. Un tânăr a venit şi l-a întrebat: părinte, ce aţi face, dacă aţi afla acum, că peste 5 minute vine sfârşitul lumii? Sfântul a răspuns: aş juca biliard în continuare. Acest lucru vi-l doresc din inimă: să trăiţi prezentul fără remuşcări, păreri de rău, fără lucruri care mai trebuie rezolvate, fără mustrări de conştiinţă, adică curaţi, cu braţele deschise înspre El pregătiţi pentru venirea şi îmbrăţişarea Domnului, fie că e vorba de acest Crăciun, de moarte (întâlnirea cu Dumnezeu) sau de venirea Domnului în slavă.
Pr. Ioan Roman
|
|
|
|
|
