Viaţa Spirituala - Calvaria - Satu Mare
|
Triduum de pregătire pentru solemnitatea beatificării: Duminica 2 din Postul Mare
Triduum de pregătire pentru solemnitatea beatificării
Duminica a 2-a din Postul Mare
În Vechiul Testament, în capitolul şase al celei de-a doua cărţi a Regilor, citim cum armata asiriană a înconjurat cetatea Dotan, ridicată pe o înălţime, în care se afla profetul Elizeu. Au avut un singur obiectiv, fără de care nu se puteau întoarce: să-l prindă pe Elizeu, omul lui Dumnezeu care, prin viziunile sale profetice, a condus de multe ori oştirile Israelului la victorie în confruntările cu imperiul asirian. Când Giezi, servitorul lui Elizeu, şi-a dat seama că situaţia lor este fără scăpare, cetatea lor fiind împresurată de duşmanii lor însetaţi de sânge, iar salvarea imposibilă, l-a întrebat cutremurat pe Elizeu: O, stăpâne, ce vom face? Iar profetul Elizeu l-a privit cu un calm desăvârşit, adresându-i următoarele cuvinte: Nu te teme, fiindcă cei ce sunt cu noi, sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei! Apoi s-a rugat şi a spus: Doamne, deschide ochii servitorului meu să vadă! Şi Domnul a deschis ochii servitorului şi el a văzut; şi, iată, muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elizeu. Profetul era înconjurat de o uriaşă oştire cerească, care l-a făcut pe Elizeu de neînvins. (cf. 2 Regi 6, 13-17)
În mod asemănător, oamenii puterii de stat comuniste l-au încolţit şi arestat la 11 martie 1952 pe „omul lui Dumnezeu”, episcopul Ioan Scheffler. L-au dus mai întâi la Bucureşti, apoi la închisoarea de la Jilava sau, cum li se spunea puşcăriaşilor, în „iadul subteran” sau „fundul iadului”. De aici nu mai este scăpare, totul se sfârşeşte; privită cu ochi omeneşti, situaţia este disperată…Dar, într-adevăr este aşa? Cine a fost învingătorul şi cine învinsul? Cine a fost cel puternic şi cine cel slab? Prin apropiata beatificare a episcopului nostru martir, bunul Dumnezeu răspunde la aceste întrebări. Servul lui Dumnezeu, episcopul Ioan Scheffler, înălţându-se cu mult peste prigonitorii săi, „stând pe munte”, i-a aşteptat pe duşmani şi, până la capăt, în clipele de suferinţă, chiar şi în celula din „infernul subteran” sau în sala de interogatoriu, a rămas neclintit deasupra lor. Atât de cutremurător este în biografia sa acel episod în care, fiind urcat în autoduba penitenciarului cu care a fost transportat la Jilava, îi roagă pe colegii săi deţinuţi să cânte cu el împreună cântecul „Marie, dulce nume”! Episcopul simţea, credea la fel ca profetul Elizeu: Cei ce sunt cu noi, sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei, chiar dacă aparenţele înşală. În confruntarea cu o oştire lumească potrivnică lui Dumnezeu şi Bisericii, împărăţia cerurilor a fost alături de episcop. Credinţa l-a făcut de neînvins.
Dragi fraţi şi surori, este a doua duminică a Postului Mare. Evanghelia de astăzi, la fel ca exemplul episcopului Ioan Scheffler, doreşte să ne întărească în credinţă şi să ne ridice cu mult deasupra „puterilor” care ne ameninţă, gândurilor acestei lumi şi greutăţilor. Am auzit în Evanghelie că Isus i-a luat cu sine pe cei trei apostoli şi a urcat cu ei pe un munte înalt. Acolo s-a transfigurat înaintea lor, faţa lui a început să strălucească ca soarele, iar haina lui a devenit de un alb orbitor, ca lumina. Pentru a înţelege mai bine importanţa acestui eveniment extraordinar, trebuie să cunoaştem premisele lui. Cu şase zile înainte de schimbarea la faţă, Isus le prevesteşte apostolilor patimile sale. Fiul omului trebuie să sufere multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. (Mt 16,21-22) Apoi declară „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”. (Mt 16,24). Această veste i-a şocat pe apostoli. Au contat totul pe Isus, mai puţin acest avertisment. Tocmai înainte mărturisise Petru că Isus este Mesia. Toţi se aşteptau la multe din partea lui Isus – dar nu să se lase omorât. Şi, în acel moment, în capul unora, a încolţit cu siguranţă întrebarea: oare Isus este într-adevăr Mesia? Nu ne-am înşelat, atunci când am crezut în El? Suntem siguri că pe unii i-au scuturat şi frigurile la ideea că trebuie să-L urmeze pe Isus, nu pe un drum plin de glorie, ci pe unul pavat cu suferinţe şi o cruce. Petru îl şi trage deoparte şi îi spune cu reproş: Dumnezeu să te ferească, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!
De aceea Isus, la fel cum a procedat Elizeu cu servitorul său îngrozit, hotărăşte să-i întărească pe apostoli în credinţă. Îi ridică din abisul spaimei, al îndoielii, prejudecăţilor şi aşteptărilor, şi le arată dumnezeirea Sa. Îi face să înţeleagă că toate cele prevestite de El se vor întâmpla, dar nu Îl pot învinge, întrucât ultimul cuvânt este al lui Dumnezeu. Îl vor omorî, dar nu Îl pot distruge. Apostolii aveau nevoie de această confirmare. Într-adevăr Isus este Mesia, Eliberatorul, numai există nicio îndoială! Nu au de ce să mai aibă rezerve, au văzut că întreaga împărăţie a cerurilor este alături de El, iar Tatăl i-a încurajat şi pe ei.
Iubiţi fraţi şi surori, ce minunată este evanghelia de astăzi. Parcă s-ar adresa omului contemporan doar personal. Şi mintea noastră este de multe ori plină de scepticism. De câte ori întrebăm: Unde este Dumnezeu? Unde va ajunge această lume? Până unde va merge atât de multă violenţă, neînţelegere care ne împresoară? De câte ori ne vom mai prăbuşi în genunchi, pentru că deja crucea ne este îngreunată de atâtea poveri, încât, mai curând, ne-am da bătuţi? De câte ori nu ni se strânge inima de teamă atunci când vedem că locurile de muncă dispar unul după celălalt, când simţim că nu suntem apreciaţi şi se loveşte în noi cât mai tare cu putinţă. Câte familii nu experimentează zi de zi nedreptatea, deoarece nu au suficienţi bani şi relaţii, ajungând în situaţii dezavantajoase în raport cu cei care au mulţi bani şi influenţă? Şi astăzi suferim multe atacuri din partea lumii care îi întoarce spatele lui Dumnezeu. De multe ori simţim că lumea se va prăbuşi peste noi.
Dar duminica de astăzi precum şi exemplul de viaţă al episcopului nostru martir ne transmit să nu uităm: Dumnezeu ne încurajează şi pe noi: Omule, nu te teme, fiindcă cei ce sunt cu noi, sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei! Nu te teme, pentru că Fiul Meu iubit, care a fost omorât în chinuri groaznice în Vinerea Mare, a învins de Paşti păcatul şi moartea. Nu te teme, pentru că, acel Ioan Scheffler, care la 6 decembrie 1952 a murit singur în închisoare, învins în aparenţă, se numără deja în rândul Fericiţilor. Omule nu te teme, pentru că, împreună cu Isus, eşti şi tu de partea învingătorilor. Tot ceea ce este împotriva lui Dumnezeu piere de la bun început. Aceste încercări ale credinţei ne înalţă şi pe noi.
Ioan Scheffler nu a uitat acest lucru. De aceea a avut curajul să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe Cristos până la sacrificiul ultim, martiriul. Credinţa lui să fie pentru noi un exemplu. Să avem curajul să-I fim fideli lui Isus, pentru că atunci vom putea simţi şi noi acea „oştire” de haruri, pe care Dumnezeul nostru ne-o trimite în ajutor prin intermediul sfinţilor Săi. Fecioara Maria, Sfântul Iosif, îngerii, sfinţii martiri şi mărturisitori se aliniază toţi în spatele nostru. Pentru credincioşii diecezei noastre este o bucurie deosebită faptul că, de la 3 iulie, un nou fericit se va alătura oştirii cereşti, care va fi mijlocitorul nostru – Servul lui Dumnezeu episcopul Ioan Scheffler. Să ne pregătim sufleteşte pentru această mare sărbătoare şi să cerem harul de a ne întări în credinţă. Amin.
|
|
|
|
|
